Australienii de la AC/DC împlinesc în acest an 40 de ani de activitate și vor sărbătorii evenimentul cu mare fast. Mai exact vom avea un nou album, programat spre lansare în această toamnă, urmat de un turneu mondial de promovare. Fanii din România au mari șanse să-i revadă pe australieni anul viitor la București.
AC/DC a venit pentru prima dată în România în 2010, când a strâns peste 60.000 de fani în Piața Constituției. Concertul a făcut parte din turneul de promovare a materialului “Black Ice” lansat în octombrie 2008. Discul a intrat direct pe prima poziție în topurile din peste 29 de țări și a înregistrat vânzări de peste 6 milioane de unități.
Basistul Cliff Williams a declarat:
"Băieții (Malcolm și Angus Young) au multe compoziții noi și în scurt timp ne vom întâlni. Multe trupe lucrează împreună dar Malcolm și Angus au tendința de a compune tot albumul separat iar apoi intrăm în sala de repetiții. Când toți suntem mulțumiți de rezultat căutam un producător și începem să înregistrăm. Cam așa procedăm noi."
În luna septembrie 2012 AC/DC a lansat primul album live după o pauză de 20 de ani. Discul poartă numele "Live At River Plate" și conține înregistrări din cadrul celor trei concerte sold-out susținute în luna decembrie 2009 în Buenos Aires unde au fost înregistrați peste 200.000 de spectatori. La scurt timp după lansarea albumului s-a lansat cartea "Treasures Of AC/DC" publicată prin intermediul editurii Carlton Publishing.
Formată în 1973, trupa AC/DC a vândut peste 200 de milioane de albume în întreaga lume. Catalogul muzical al australienilor este cel mai bine vândut din tot portofoliul concernului Sony BMG Music Entertainment, din care face parte și Columbia Records. În America, AC/DC figurează printre primele 5 formații din istoria muzicii americane ierarhizate după volumul de vânzări, cu aproape 71 de milioane de albume comercializate.