Seara trecută, în cadrul concertului cu numărul 9 din seria "Impromptu la Clubul Ţăranului", a fost vizionat clipul cel mai recent semnat byron la melodia "It Ain't Gonna Happen Today". Acest single este al doilea extras de pe viitorul album de studio al trupei intitulat "30 Seconds of Fame". Materialul va fi lansat pe data de 16 martie la Palatul Copiilor din Bucureşti, trupa urmând apoi să susţină spectacole de promovare şi în oraşele Timişoara, Cluj, Târgu Mureş şi Iaşi.
Clipul "It Ain't Gonna Happen Today" este unul inedit, fiind filmat cu camere video GoPro şi prezintă trupa interpretând piesa live dintr-o serie de perspective inedite - în unele momente privim prin ochii membrilor formaţiei, alteori vedem lucrurile din punctul de vedere al instrumentelor muzicale. "It Ain’t Gonna Happen Today" a fost filmat într-o sală de evenimente din Bucureşti, iar de viziunea regizorală, montaj şi post-producţie s-a ocupat bassistul trupei, Laszlo Demeter.
Varianta in limba română, "N-o să se întâmple azi", va putea fi auzită în curând, fiind parte din "30 de secunde de faimă", versiunea în limba română a noului album byron.
VIDEOCLIP OFICIAL: byron - It Ain't Gonna Happen Today
Biletele la concertele de lansare a noului disc byron sunt disponibile in numar limitat si s-au pus in vanzare online pe Eventim.ro