Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Roger Waters: The Wall Open Air 2013 - Cum va arăta concertul de la București - VIDEO

Roger Waters ne dezvăluie câteva lucruri despre show-ul fantastic The Wall Open Air, pe care vom avea ocazia să-l vedem în Piața Constituției, pe 28 august.

Publicat

pe

Roger Waters
Roger Waters │ FOTO: www.facebook.com

Concertul Roger Waters de pe 28 august este unul dintre cele mai așteptate evenimente muzicale din 2013. Deși anul trecut a anunțat că show-ul de pe 21 iulie 2012 din Quebec este ultimul concert pe care îl susține, membrul fondator al trupei Pink Floyd a decis să continue și anul acesta turneul The Wall, într-o variantă mult mai complexă. Astfel, Piața Constituției și celelalte locații din Europa vor fi gazdele unui spectacol inedit, de mare amploare.

Dacă înainte, punerea în scenă a celebrului zid nu se putea realiza decât în săli acoperite, acum acesta a fost creat special pentru spațiile în aer liber și stadioane. Nerăbdător să pornească în noul turneu, Roger Waters și echipa sa au realizat un video în care dezvăluie câteva lucruri despre noul proiect, exact atât cât să ne incite cu adevărat.

Roger Waters - The Wall - Quebec 2012

Roger Waters - The Wall - Quebec 2012 │ FOTO: www.facebook.com

Turneul The Wall a fost impresionant și s-a bucurat de recenzii foarte bune, acesta fiind și motivul pentru care artistul și echipa sa au decis să mărească producția pentru spații în aer liber, mult mai generoase decât sălile în care s-a desfăurat până acum. Unul dintre cele mai explozive momente pe care îl vom vedea la București este acela în care un avion zboară deasupra publicului, se prăbușește pe scenă și explodează. Atăt artistul, cât și echipa sa vorbesc în materialul video despre producție și despre experiența turneului cu mare entuziasm: "Sute de oameni incredibli ridică zidul și îl dărâmă la final de concert". În plus, în afară de celebrul zid, decorul lui Waters are și cel mai înalt acoperiș folosit până acum în concerte. Tot din video aflăm că artistul implică direct comunitatea fiecărui oraș în care concertează și alege un grup de copii care urcă pe scenă și cântă împreună cu el piesa "Another Brick In The Wall".

"Roger vrea să le ofere copiilor șansa de a vedea ce pot realiza în viață" - membrul al echipei lui Waters
"Copii sunt mereu minunați și observ de fiecare dată cât de mult le place momentul" - Roger Waters

Zidul construit pentru spațiile în aer liber are dimensiuni mult mai mari și a fost realizat de o manieră în așa fel încât orice persoană din public să se bucure de o vizibilitate foarte bună. În ceea ce privește prestația artistică, Waters este încântat de instrumentiștii care îl acompaniază pentru că ei rămân fideli soundului original, dar în același timp, vin și cu propriile îmbunătățiri.

Roger Waters - The Wall - Quebec 2012

Roger Waters - The Wall - Quebec 2012 │ FOTO: http://www.facebook.com/rogerwaters

Pasiunea artistului pentru politică este deja cunoscută, astfel că zidului îi sunt atribuite și numeroase semnificații politice, sociale și religioase. Waters nu vrea să definească aceste semnificații, el lasă publicul să aibă propria lui interpretare. Există însă un lucru foarte clar pe care vrea să-l transmită prin show-ul său - Este împotriva ideologiilor extremiste, de orice natură. În plus, așa cum a declarat și în conferința de presă din noiembrie anul trecut, Waters dorește să se întâlnească pe parcursul turneului cu diferiți conducători europeni pentru a dezbate problemele actuale ale Europei.

Spectacolul The Wall include și o surpriză muzicală - "The Ballad Of Jean Charles De Menezes" -  o piesă nouă dedicată tânărului brazilian Jean Charles de Menezes, care a fost ucis de poliția londoneză în urmă cu 8 ani. Autoritățile l-au confundat cu unul dintre infractorii implicați în tentativa unui atentat cu bombă din 2005. Tragicul eveniment s-a petrecut cu 2 săptămâni după ce Londra a fost victima unui atac terorist cu bombe, în urma căruia au murit 52 de persoane.

Roger Waters - "The Ballad Of Jean Charles De Menezes"

"Îmi place să interpretez această piesa pentru că publicul nu a mai auzit-o până acum, iar de fiecare dată reprezintă o surpriză pentru cei prezenți la concert" - Roger Waters

Roger Waters și al său The Wall Open Air 2013 vor veni în România, la București, pe 28 august, biletele pentru concert fiind deja puse în vânzare. Mai multe detalii despre prețurile biletelor și despre spectacolul din Piața Constituției vă învităm să accesați pagina de concert din agenda InfoMusic.

Roger Waters - THE WALL OPEN AIR 2013

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Posterul concertului ROGER WATERS de pe 28 august 2013 din Piata Constitutiei
Concerte miercuri, 28 august 2013

Roger Waters

Loc
Piața Constituției

Industria muzicala

David Gilmour promite că "absolut niciodată" nu va mai cânta cu Roger Waters

Reconcilierea dintre David Gilmour și Roger Waters nu se va întâmpla niciodată. Chitaristul Pink Floyd a asigurat publicul că nu va mai urca pe aceeași scenă cu Waters, motivându-și foarte clar și răspicat dorința de a sta cât mai departe de cei care susțin dictatori precum Putin.

Publicat

pe

David Gilmour în video-ul ”Breathe” (In The Air)/Time (Tour Rehearsal)
David Gilmour în video-ul ”Breathe” (In The Air)/Time (Tour Rehearsal) │ FOTO: Captură YouTube

Ani la rând, divergențele de opinie i-au menținut în conflict pe David Gilmour și Roger Waters. Acest lucru pare că nu s-a schimbat nici în prezent, foștii membri Pink Floyd având în continuare viziuni extrem de diferite, atât din punct de vedere creativ, cât și politic și social.

David Gilmour: "Am tendința de a mă feri de oamenii care susțin activ dictatori autocrați precum Putin și Maduro"

Într-un interviu acordat recent publicației britanice The Guardian, David Gilmour a reconfirmat publicului că-și dorește să păstreze distanța dintre el și Roger.  Chitaristul nu-și dorește să mai urce vreodată pe aceeași scenă cu Waters, răspunsul la întrebarea pivind o posibilă reunire fiind unul categoric.

"Absolut niciodată (nu voi mai urca pe scenă cu Roger Waters). Am tendința de a mă feri de oamenii care susțin activ dictatori autocrați precum Putin și Maduro [președintele Venezuelei]. Nimic nu m-ar face să împart o scenă cu cineva care consideră că un astfel de comportament față de femei și de comunitatea LGBT este OK.

Pe de altă parte, mi-ar plăcea să mă întorc pe scenă cu Rick Wright, care a fost unul dintre cei mai blânzi și mai talentați oameni din punct de vedere muzical pe care i-am cunoscut vreodată", a declarat David Gilmour.

În luna septembrie, într-un alt interviu, acordat ITV News, David Gilmour a dat un răspuns asemănător pe tema reunirii, asigurând publicul că membrii rămași în viață ai trupei Pink Floyd nu vor mai cânta împreună.

"Puteți visa (la o reunire), dar nu se va întâmpla. Am mai rămas doar trei oameni și nu vorbim între noi."

În prezent, David Gilmour își promovează cel de-al cincilea album solo. Intitulat "Luck and Strange", discul a reuşit să detroneze formația Oasis de pe locul întâi în Marea Britanie.

Recent, Pink Floyd a vândut drepturile întregului catalog muzical. După ani de dispute între membrii formației, oferta Sony Music a fost acceptată. Actualul acord acoperă drepturile de muzică înregistrată, dar nu și drepturile de compoziție. Găsiți mai multe detalii pe InfoMusic.

Citește în continuare

Trending