Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Chase & Status, primul headliner confirmat la B’ESTFEST 2013 - VIDEO

Chase & Status sunt primul headliner confirmat la BESTFEST 2013. Duo-ul britanic vine în premieră în românia, în cadrul festivalului din această vară.

Publicat

pe

Chase&Status vin în premieră în România la B'ESTFEST 2013
Chase&Status vin în premieră în România la B'ESTFEST 2013

B’ESTFEST Summer Camp 2013 a anunțat primul nume de pe afișul festivalului din această vară. Este vorba de cei de la Chase & Status, care vin în premieră în România, cu un show 100% live și un adevărat spectacol de lumini și proiectii. Festivalul B’ESTFEST 2013 va avea loc în perioada 5 - 7 iulie, în aceiași locație din Tunari, evenimentul fiind organizat de Emagic.

Considerați de Pharrell Williams (N.E.R.D) "cei mai interesanți producători de origine britanică din zilele noastre" și de Rihanna drept "punctul cheie" al albumului său "Rated R", cei doi membri Chase & Status, respectiv Will Kennard și Saul Milton nu se dezmint și la aproape 10 ani de la debut continuă să-și înscrie în CV nenumărate premii și vânzări record.

Chase&Status vin în premieră în România la B'ESTFEST 2013

Chase&Status vin în premieră în România la B'ESTFEST 2013

Aceștia s-au întâlnit în 2003, în Londra, grație interesului comun față de muzica drum'n'bass, iar după aproximativ un an au creat prima producție muzicală, un remix pentru Future Cut. Materialul a fost urmat de o serie de colaborări cu unele dintre cele mai apreciate case de discuri de underground din Anglia, lansând numeroase piese. Cu toate acestea, albumul de debut, "More Than A Lot", a apărut abia în anul 2008. Piesele drum'n'bass s-au bucurat de un succes imens, care i-au ajutat pe cei doi să-și creeze o reputație excelentă în domeniu. În plus, melodiile de pe disc arată diversitatea producătorilo. "Pieces", o colaborare cu Plan B sau "Against All Odds" un featuring cu Kano au fost extrase ce s-au menținut pe primele poziții în topurile de specialitate din Marea Britanie.

Începând cu anul 2009, Chase & Status a început să-și perfecționeze show-urile live, pe care le-a completat cu numeroase elemente vizuale. Una dintre cele mai spectaculoase apariții a avut loc în cadrul evenimentului BBC Radio 1 Big Weekend. Pe scenă au fost prezenți legendarul Andy Gargadeen la tobe și enigmaticul Rage ca MC. Concertul a reprezentat un amestec captivant de lumini și proiecții video, aducându-le celor doi de-a lungul timpului nu mai puțin de cinci turnee sold-out în Marea Britanie, trei turnee sold-out în Europa, alte două turnee sold-out în Statele Unite, precum și prezența în line-up-ul celor mai importante festivaluri din lume: Coachella, Pinkpop, Rock am Ring, Download, Rock Werchter sau T in the Park unde și anul acesta deține poziția de headliner.

Chase & Status Live la Brixton Academy DVD

Treptat, membrii Chase & Status au devenit doi dintre cei mai bine vânduți artiști din Regatul Unit, albumul "No More Idols", premiat cu dublu disc de platină, fiind prezent în clasamentele de specialitate timp de 35 de săptămâni. Printre fanii declarați ai duo-ului se numără artiști precum Jay-Z, Snoop Dogg, Cee Lo Green, Rihanna, Example sau Tinie Tempah, alături de nume marcante ale drum'n'bass-ului: Andy C, Hype, Pendulum etc.

Chase & Status va ajunge cu show-ul live incendiar pentru prima dată în România, vara aceasta, în cadrul B’ESTFEST Summer Camp 2013. B’ESTFEST sărbătorește anul acesta cea de-a 7 ediție, motiv pentru care organizatorii răsplătesc fanii festivalului cu  prețuri speciale, abonamentele pe 3 zile putând fi achiziționate de pe MyTicket.ro la doar 150 RON. Bilete de o zi vor deveni disponibile imediat după primele confirmări în line-up-ul acestui an. Detalii suplimentare despre B’ESTFEST Summer Camp sunt disponibile pe pagina din agenda InfoMusic.

Best of B'ESTFEST Summer Camp 2012

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Festivaluri vineri, 5 iulie 2013

B’ESTFEST 2013

Loc
BESTFEST Park

Trending