Noul single lansat de Inna - "More Than Friends" a prins extrem de bine la public. Videoclipul postat pe contul oficial de YouTube a strâns în doar 4 zile peste 1 milion de vizualizări. Pentru promovarea single-ului, artista a realizat și o înregistrare a variantei acustice a piesei. Ca și clipul original, cântarea a fost filmată în Los Angeles, însă, de această dată plaja a fost înlocuită cu Canionul Runyon.
Cadrul natural și peisajul sunt impresionante, iar versiunea unplugged nu sună deloc rău, cu mențiunea că Inna nu a folosit un microfon, astfel că vocea ei nu se aude foarte bine, fiind acoperită de instrumente.
Inna - "More Than Friends" (Acustic - Los Angeles)
De asemenea, artista a realizat și o variantă a single-ului în colaborare cu Daddy Yankee, cel care în urmă cu câțiva ani cânta celebrul hit "Gasolina". Melodia o puteți asculta mai jos, iar pentru aceasta se pregătește un videoclip nou, pe care îl vom vedea în curând.
Inna - "More Than Friends" feat. Daddy Yankee
Single-ul este extras de pe viitorul album al aristei, “Party Never Ends” ce va fi lansat pe 1 martie, în ziua de Mărțișor. Pentru acest material Inna a înregistrat în studiouri din Londra, Mexic, București, Copenhaga și Los Angeles și a lucrat cu producători și compozitori de renume, dintre care amintim: Play&Win, Steve Mac, Frank E, SoFly & Nius, Lucas Secon, The Insomniax, Thomas Troelsen, Orange Factory Music, Shermanology, Ina Wroldsen, Wayne Hector și Ameerah.
Recent, Inna a pozat pentru Gabriel Hennessey, pictorialul fiind realizat pentru numărul ianuarie-februarie al revistei InStyle România. Iată 2 imagini dezvăluite din timpul ședinței foto: