Inna pregătește terenul pentru noul său album, "Party Never Ends" pe care îl va lansa anul acesta, dezvăluind un videoclip cu varianta acustică a piesei ce dă titlul discului. Înregistrarea face parte din binecunoscutul proiect Rock the Roof, iar de această dată Inna a filmat în Istanbul.
Printre numeroasele concerte din întreaga lume, artista a înregistrat cel de-al 3-lea material și nu oriunde, ci într-un studio din Los Angeles. Recent Inna a postat un mesaj pe pagina de Twitter în care a precizat că se duce în L.A. pentru a finaliza albumul. Cum a fost experiența din California ne-a dezvăluit chiar artista printr-un montaj video ce prezintă pe scurt perioada de creație, de înregistrare, dar și orașul Los Angeles.
Making Of Inna - "Party Never Ends" - Los Angeles
În plus, Inna mai are un as în mânecă, pregătit cu grijă - un nou videoclip pentru piesa "More Than Friends", filmat tot în California. Acesta va fi lansat foarte curând și se dorește a fi noul hit în cluburi și la radiourile de profil, potrivti mesajului artistei pe Twitter.
Anul acesta Inna a venit mai des în România, unde a susținut o serie de concerte în țară. De asemenea, aceasta a fost invitată la numeroase evenimente mondene și la emisiuni de televiziune, cum ar fi Dansez Pentru Tine. Ultima apariție a fost chiar la finala concursului Vocea României, unde a susținut un duet cu finalistul din echipa Loredanei, Cristi Nistor. Cei doi au interpretat piesa "Eternal Flame", iar Inna a avut o prestație atât de bună încât l-a intimidat pe concurent.