Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

S-au epuizat biletele VIP pentru concertul Slash de la București

Celebrul chitarist Slash vine în premieră în România pentru a susține un concert la București pe 5 februarie 2013. Astfel, capacitatea Sălii Palatului va deveni în curând insuficientă pentru fanii chitaristului american, categoria de bilete VIP fiind epuizată.

Publicat

pe

Slash feat. Myles Kennedy & The Conspirators
Slash feat. Myles Kennedy & The Conspirators │ FOTO: www.facebook.com

Celebrul chitarist Slash vine în premieră în România pentru a susține un concert la București pe 5 februarie 2013. Astfel, capacitatea Sălii Palatului va deveni în curând insuficientă pentru fanii chitaristului american, categoria de bilete VIP fiind epuizată.

Slash feat. Myles Kennedy & The Conspirators

Slash feat. Myles Kennedy & The Conspirators │ FOTO: www.facebook.com

Aflat în turneu de promovare a celui mai nou material, "Apocalyptic Love", considerat a fi revelația anului 2012 în materie de rock, Slash va încânta publicul și cu piese din repertoriul formației Guns N’ Roses, Slash’s Snakepit sau Velvet Revolver. Slash va fi însoțit de unul dintre cei mai buni soliști ai momentului, Myles Kennedy, iar băieții de la The Conspirators vor întregi o formulă de mare succes.

Biletele rămase sunt disponibile la prețurile de 260, 220, 160 și 100 de lei, prin rețeaua Eventim, magazinele Orange, Vodafone și Domo, librăriile Humanitas și Cărturești, la casa de bilete a Sălii Palatului și online, pe eventim.ro.

Și cum până la concert nu mai este mult timp, vă invităm să vă faceți încălzirea cu melodia "Back From Cali", extrasă de pe DVD-ul "Made In Stoke".

Slash - Back From Cali

Muzică nouă

Slash și Duff McKagan au lansat piesa "I Can Breathe" - AUDIO

Slash și Duff McKagan, colegii din Guns N' Roses, au lansat single-ul caritabil "I Can Breathe". Pentru această melodie, artiștii au colaborat cu Caesar Gueikian, CEO-ul companiei muzicale Gibson.

Publicat

pe

Slash și Duff McKagan în concertul Guns N'Roses, București, 16 iulie 2023
Slash și Duff McKagan în concertul Guns N'Roses, București, 16 iulie 2023 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Slash și Duff și-au unit din nou forțele, de data aceasta în afara Guns N' Roses, și au pregătit "I Can Breathe", o piesă rock care cucerește de la prima audiție. Ca solist îl putem auzi pe McKagan, cel care a și scris versurile piesei. Slash cântă la chitara principală, iar Gueikian la chitara ritmică și clape.

"I Can Breathe" este un cântec caritabil în sensul că toate încasările provenite din această lansare muzicală vor fi direcționate către Alianța Națională pentru Boli Mintale, prin fundația Gibson Gives.

Mai mult, artwork-ul pentru "I Can Breathe" se bazează pe o pictură de Serj Tankian (System of a Down), intitulată "They’re Coming". Pictura originală a lui Tankian va fi scoasă la licitație alături de o chitară Gibson Les Paul Standard unică, care include opera de artă pictată manual, precum și autografele muzicienilor.

"I Can Breathe" este cel mai recent demers caritabil care stă sub umbrela companiei Gibson după "Deconstruction", o melodie lansată anul trecut de Serj Tankian și Tony Iommi de la Black Sabbath.

"A fost o plăcere să lucrez cu Cesar și întreaga sa echipă la această melodie. Înclinația muzicală și rock-ul progresiv al acestei uriașe piese m-au împins într-o direcție cu totul nouă. Îmi place o provocare, iar lui Cesar i-a ieșit! Mai mult, să fiu de ajutor în conștientizarea sănătății mintale este foarte important pentru mine în acest moment. Let's rock", a transmis Duff McKagan.

AUDIO: "I Can Breathe" (Slash, Duff McKagan featuring Cesar Gueikian)

Citește în continuare

Premii muzicale

Dua Lipa, Dr. Dre, Julia Roberts se numără printre prezentatorii și interpreții Rock & Roll Hall of Fame 2024

Rock & Roll Hall of Fame a dezvăluit interpreții și prezentatorii care vor urca pe scenă în gala din 19 octombrie. Nume unul și unul, actori și muzicieni, ei le vor aduce un omagiu artiștilor care vor fi introduși anul acesta în panteonul muzical.

Publicat

pe

Dua Lipa la SNL
Dua Lipa la SNL │ FOTO: Captură YouTube

17 muzicieni, actori și nume din lumea showbiz-ului vor participa la ceremonia Rock & Roll Hall of Fame în calitate de prezentatori sau interpreți. Astfel, Busta Rhymes, Dr. Dre, Demi Lovato, Dua Lipa, Ella Mai, James Taylor, Jelly Roll, Julia Roberts, Keith Urban, Kenny Chesney, Lucky Daye, Mac McAnally, Method Man, Roger Daltrey, Sammy Hagar, Slash și The Roots sunt vedetele anunțate. Cu toate acestea, dezvăluirea invitaților nu menționează cine va cânta live și cine va oferi discursuri și prezentări, lăsând publicul să ghicească.

Artiștii care vor fi introduși anul acesta în Rock & Roll Hall of Fame sunt Mary J. Blige, Cher, Dave Matthews Band, Foreigner, Peter Frampton, Kool & the Gang, Ozzy Osbourne și A Tribe Called Quest.

Jimmy Buffett, MC5, Dionne Warwick și Norman Whitfield vor fi incluși în Rock & Roll Hall of Fame la categoria "Excelență muzicală". Printre alți premianți ai galei din acest an se numără Alexis Korner, John Mayall și Big Mama Thornton, care vor fi onorați cu premiul "Influență muzicală", iar producătoarea de divertisment Suzanne de Passe va primi premiul "Ahmet Ertegun".

Ceremonia de introducere va fi transmisă la televiziunea americană pe 19 octombrie, dar și pe Disney+, unde va continua să rămână disponibilă de vizionat.

Citește în continuare

Trending