Antonia și Puya au realizat o piesă nouă, pe care au prezentat-o publicului în cadrul unui concert din Brașov. Cântecul se intitulează "Doamna și vagabondul", după celebrul desen animat, "Lady and the Tramp" produs de Walt Disney în 1955.
Din păcate, înregistrarea din club, postată de ambii artiști pe conturile de YouTube, are un sunet de proastă calitate. Din ce se aude, piesa reprezintă combinația clasică dintre un rapper și o voce feminină caldă ce susține refrenul. Povestea melodiei este și ea una clasică, de iubire dintre 2 persoane care provin din lumi diferite - el sărac, ea bogată, el un vagabond, ea o doamnă.
Aceasta nu este singura noutate din partea Antoniei, artista dezvăluind pe Facebook că pregătește lansarea unui nou single, intitulat "Marabou".
Puya promovează în prezent single-ul "Maidanez", lansat anul trecut, la sfârșitul lunii noiembrie. Cântecul este o colaborare cu Alex Velea, prieten apropiat, și cu Doddy, Posset și Mahia, cei mai noi rapperi veniți la Scandalos Music, casa de producție a lui Puya. Aceștia au filmat și un clip pentru piesă, la Teatrul Național, regia fiind semnată de Richard și Claudiu Stan de la Vision Production.
"Videoclipul spune totul de la sine, vă recomand să îl urmăriți cu atenție! Piesa e un semnal de alarmă! Trăim într-o nouă formă de sclavie mondială în care oamenii nu sunt decât niste marionete în mâinile bancherilor și oamenilor politici. Mulți nu sunt nici măcar conștienți de zgarda pe care o poartă zilnic în jurul gâtului, exact precum câinii de rasa nu își dau seama că viața dincolo de cei patru pereți ai apartamentului și ai locului de joacă este cu totul altfel!", a declarat Puya.