Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

The Rolling Stones au fost amendați pentru că au cântat cu jumătate de oră mai mult

Ultimul concert The Rolling Stones din Londra ar fi trebuit să se încheie la 22.30. În realitate, concertul s-a încheiat la ora 23.00, motiv pentru care membrii trupei au avut de plătit o amendă usturătoare.

Publicat

pe

Rolling Stones
Rolling Stones │ FOTO: www.facebook.com

Atunci când punctualitatea este clauză în contract, jumătate de oră în plus se poate traduce în bani în minus. Așa se face că ultimul concert al trupei The Rolling Stones, ce s-a desfășurat pe Arena O2 din Londra, s-a încheiat cu o amendă usturătoare din cauza depășirii timpului alocat pentru susținerea spectacolului.

Rolling Stones

The Rolling Stones │ FOTO: www.facebook.com

Concertul The Rolling Stones din Londra ar fi trebuit să înceapă la ora 20.30 și să se încheie la 22.30. Începând show-ul cu jumătate de oră mai târziu, membrii trupei au dorit să ducă la bun sfârșit programul stabilit pentru acest concert, așa încât au prelungit spectacolul cu 30 de minute. Rezultatul acestei întârzieri a fost o amendă de 200.000 de lire sterline (echivalentul a 247.000 de euro), motivația fiind încălcarea termenilor din contractul de închiriere a arenei O2. Comparând, însă, amenda cu cele 20 de milioane de euro pe care le va încasa trupa la sfârșitul acestui turneu, pagubele sunt nesemnificative.

Din perspectiva publicului, însă, concertul de dumincă a mers foarte bine. Show-ul s-a bucurat de prezența cântăreței de muzică R'n'B  Mary J. Blige, care a urcat pe scenă pentru a cânta alături de Mick Jagger piesa Gimme Shelter, concertul debutând cu un clip-tribut în care Iggy Pop, Elton John şi Johnny Depp povesteau despre influenţa trupei Rolling Stones asupra muzicii lor.

The Rolling Stones - Paint It Black - O2 Arena Londra

 

Comentează

Tehnologie

După Metallica în Fortnite, Rolling Stones ajunge în Roblox

După ce Metallica a ajuns în Fortnite, acum e rândul unei alte trupe legendare să ajungă într-un joc video popular. E vorba despre Rolling Stones, care a ajuns în jocul Roblox. În ce formulă și în ce formă aflați mai jos.

Publicat

pe

The Rolling Stones in Roblox
The Rolling Stones in Roblox │ FOTO: The Rolling Stones

Roblox nu e la prima ispravă de genul, aducându-i în joc și pe Lil Nas X, Elton John sau Nicki Minaj. Cei de la The Rolling Stones au sosit în Beat Galaxy, o lume virtuală creată de către Universal Music Group. Utilizatorii vor putea juca un mini-joc de tip track runner, în vreme ce pe fundal se aud melodii Rolling Stones. Vor concura pentru premii și vor obține merch virtual exclusiv Rolling Stones în timpul experienței.

Va exista și o zonă de "social club" pentru socializare, creată cu ajutorul celor de la Supersocial. La început de an am aflat că muzica difuzată în Roblox va conta spre stream-urile și play-urile numărate de topurile Billboard, dar ulterior vestea a fost infirmată. Șeful secțiunii Muzică de la Roblox a făcut și o declarație controversată în 2022 pentru NME, afirmând că artiștii și-ar putea genera venituri suficiente apărând în joc încât să nu mai aibă nevoie vreodată de un concert fizic.

În 2024, Roblox are aproximativ 70 de milioane de utilizatori activi zilnic și 216 milioane de utilizatori activi lunar. Aceste cifre reflectă popularitatea și creșterea continuă a platformei în rândul utilizatorilor din întreaga lume. Roblox este deosebit de popular printre tineri, cu aproximativ 42,3% dintre utilizatori având vârsta sub 13 ani. De asemenea, platforma este folosită în mare parte de utilizatori cu vârste cuprinse între 13 și 24 de ani, făcând parte din generația Z.

Rolling Stones a lansat cel mai nou album al său pe 20 octombrie 2023, "Hackney Diamonds". Este primul său material original de la "A Bigger Bang" din 2005 și include colaborări cu Elton John, Paul McCartney sau Lady Gaga. Charlie Watts, fostul baterist al formației, care a încetat din viață în urmă cu 3 ani, apare cu contribuții pe două piese, înregistrate în 2019.

Primul single a fost "Angry" și a primit un videoclip în care joacă Sydney Sweeney.

Citește în continuare

Trending