Sezonul cântecelor de Crăciun a început, iar cei de la Glasvegas se numără printre trupele ce a pregătit o piesă specială cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă. Aceasta se intitulează No Her, No HYmN și poate fi ascultată mai jos.
Grupul din Glasgow (Scoția) a decis ca prin intermediul piesei să participe la o campanie umanitară. Deși poate fi descărcată gratuit de pe site-ul oficial al formației, fanii care vor să ajute fundația Scottish Care and Information on Miscarriages, pot dona orice sumă de bani doresc. Organizația oferă sprijin femeilor care pierd sarcini, dau naștere unor copii morți sau se confruntă cu deces neonatal, întrucât experiențele sunt traumatizante, iar femeile și familile implicate au nevoie de un ajutor specializat pentru a depăși astfel de evenimente tragice.
Glasvegas este o trupă de indie rock extrem de apreciată la nivel internațional ce activează din 2003. Succesul formației a venit odată cu albumul de debut din 2008, Glasvegas, care a primit discul de platină în Regatul Unit și discul de aur în Suedia.
Până acum, grupul a realizat 3 materiale, ultimul fiind Euphoric Heartbreak din 2011. Recent, formația a anunțat pe pagina sa de Facebook că lucrează la un nou album. Intitulat Later...When The TV Turns To Static, acesta va fi lansat undeva în primăvara-vara lui 2013. Într-un interviu pentru Daily Record, membrii trupei au dezvăluit că discul a fost înregistrat în orașul natal. Acest lucru oferă identitate discului și chiar a fost o sursă de inspirație pentru cei din Glasvegas care vorbesc în noile piese despre experiențele trăite acasă. Albumul a fost produs și mixat integral de solistul trupei, James Allan.
”Nu este ca și cum am intrat și bang, avem 2 ore să facem ceva. Nu a fost așa. A fost un proces natural, progresiv și îmi place asta. Sunt piese pe album care s-au născut din mica noastră intimitate, din lucruri pe care le încercam la 5 dimineața, nu dintr-o operațiune foarte complexă”, a precizat James Allan.