Una dintre cele mai așteptate reveniri în muzică pentru anul 2012 a fost cea a trupei Garbage, marcată prin lansarea albumului Not Your Kind Of People. Materialul a apărut pe piață la o distanță de 7 ani de la precedentul album, Bleed Like Me (2005), în această perioadă sound-ul formației trecând printr-o etapă de transformări. Conform unor declarații făcute de membrii trupei pentru publicația Rolling Stone Magazine, Garbage se va întoarce în studio la începutul anului viitor, așa încât în 2013 vom putea asculta muzică nouă de la Shirley Manson, Duke Erikson, Butch Vig și Steve Marker.
Bateristul trupei, Butch Vig, a mărturisit pentru Rolling Stone Magazine că în ianuarie și începutul lunii februarie din 2013 trupa Garbage va intra din nou în studio. Clarificările privind posibilitatea înregistrării pentru un nou album au venit de la Shirley, care a specificat că, din fericire, un nou material discografic nu reprezintă pentru ei o prioritate.
”Partea bună a lucrurilor este că nici măcar nu trebuie să ne gândim în termeni de lansare a unui nou album; noi ne gândim mai curând la crearea de muzică nouă, perspectivă care ne și avantajează, de altfel. Istoric vorbind am lucrat până acum destul de lent pentru că am fost plecați constant în turnee - petreceam un an pentru a înregistra un album, după care eram din nou pe drum, în concerte. Ne dăm seama acum că putem să înregistrăm două sau trei piese, le lansăm pe acestea, după care ne întoarcem din nou în turneu.”
După încheierea sesiunii de înregistrări din ianuarie și februarie trupa va pleca din nou în turneu, primele concerte urmând să aibă loc în Australia.
Trupa Garbage a fost prezentă anul acesta la festivalul B'est Fest, marcând primul concert al formației în România. Vă invităm să citiți pe InfoMusic impresiile de la concertul susținut în vara acestui an.