Patricia Kaas va concerta la București pe 23 iunie 2013, promovându-și cel mai nou album „Kaas Chante Piaf”, lansat pe 5 noiembrie. Materialul comemorează 50 de ani de la moartea celebrei Edith Piaf. Concertul anunțat de Patricia Kaas va avea loc la Sala Palatului, fiind organizat de Project Events. Fanii din România o vor putea asculta interpretând melodiile idolului ei - „Non, Je Ne Regrette Rien”, „Paris”, „Padam, Padam”, „Milord” și multe altele. Turneul artistei a început odată cu lansarea discului amintit și va cuprinde peste 45 țări, urmând a se încheia la sfârșitul lui 2013.
Patricia Kaas s-a născut în 1966 în orașul Forbach din nord-estul Franței, într-o familie simplă. A crescut ascultând muzica măreței Edith Piaf, care determinat-o să îmbrățișeze cariera muzicală. Patricia Kaas cântă de peste 25 de ani, iar recent realizat un material discografic de excepție, oferit tribut predecesoarei sale, Edith Piaf.
Kaas a debutat în 1988, devenind iubită și apreciată odată cu hiturile „Mon mec a moi” și „Mademoiselle chante le blues”. Încă de la debut, a primit premiul „Victoires de la Musique”, cea mai importantă distincție din muzica franceză. 20 de ani mai târziu, albumul ei „Kabaret” (2008) s-a vândut în peste 16 milioane de exemplare, în peste 47 de țări.
Patricia Kaas a cochetat și cu cinematografia, jucând în filmul „And now... Ladies & Gentlemen” din 2002. Fanii săi i-au putut citi memoriile în cartea autobiografică „L’Ombre de ma Voix” (În umbra vocii mele) din 2011, carte ce a stârnit o serie de controverse și în România.
Biletele la concertul Patricia Kaas
Prețurile biletelor la concertul de pe 23 iunie 2013 sunt următoarele:
- 350 lei categoria VIP
- 300 lei categoria 1
- 250 lei categoria 2
- 200 lei categoria 3
- 150 lei categoria 4
- 100 lei categoria 5
Biletele s-au în vânzare odată cu anunțul oficial al concertului și pot fi achiziționate din următoarele locații: Magazinul BILETOO din Unirea Shopping Center (parter, intrarea de langa McDonald’s), Magazinul BILETOO din incinta Cinema Patria (bd Magheru nr 12-14), Magazinele Flanco, Domo, Vodafone, Orange, Germanos, Librariile Adevarul și Eminescu, Magazinele Diverta, Muzica, Sala Palatului, Palatul National al Copiilor si Statia de Metrou Unirii 1.