Celebrul Edvin Marton revine la Sala Palatului pentru a ne încânta chiar de Crăciun cu un spectacol fermecător de vioară susținut în compania Vienna Strauss Orchestra. InfoMusic trimite un cititor la acest eveniment special, iar în urma tragerii la sorți a ieșit câștigător Cristian Mateiescu.
Dacă în anii anteriori, Crăciun Vienez a oferit românilor reprezentaţii deosebite prin participarea artiştilor de primă clasă, Asociația Culturală Maria Domina continuă tradiția și în 2012 cu un concert de Crăciun ce va fi prezentat în premieră, pe 21 decembrie. Românii vor avea prilejul unic de a întâmpina sărbătoarea Crăciunului în compania celebrului ansamblul de instrumentiști – Vienna Strauss Orchestra și a îndrăgitului artist Edvin Marton, ce va evolua pe scena Sălii Palatului din capitală, atât în calitate de violonist cât și de dirijor.
Prețurile biletelor pentru spectacol variază între 80 și 300 de lei, în funcție de categorie.