Trupa Taxi va susține un recital în dechiderea concertului Seal care va avea loc pe 27 noiembrie la Sala Palatului din București. Nu este pentru prima dată când managementul binecunoscutului artist britanic alege să colaboreze cu formația românească. Iubitorii muzicii pop din România își aduc aminte cu plăcere că primul spectacol Seal la București (2006) s-a bucurat de un preambul asigurat de trupa Taxi.
Astfel, piese precum Ai închis marea în ochi, Mi-e dor și doare sau creații mai noi, precum Ești iubibilă, NonStop sau Cele două cuvinte, se vor alătura hiturilor internaționale lansate de Seal în cei peste douăzeci de ani de carieră, într-un regal muzical de primă mână. Taxi a făcut recent atmosferă la Sala Palatului în cadrul concertului Trilogia Cuvintelor din 3 octombrie 2012.
Câștigător a trei premii Grammy, Seal este cunoscut datorită timbrului său vocal inconfundabil pentru piese precum Killer, Crazy sau Kiss from a Rose. Cariera artistului numără opt albume de studio, vândute în peste douăzeci de milioane de exemplare.
Celebrul cântăreț și compozitor britanic concertează la București pentru a-și promova cel mai recent material de studio, Soul 2. După cum arată și titlul, materialul conține reinterpretări ale unor piese de rezonanță internațională. "Am ales piese care erau în vogă când eu eram mic și le-am abordat dintr-o perspectivă sonoră cu totul nouă" - spune Seal despre frumoasele melodii ce compun albumul. Astfel, melodii precum Wishing on a Star, Lean on Me sau Love Don't Live Here Anymore vor putea fi ascultate în interpretarea lui Seal, alături de cele mai mari hituri din repertoriul cântărețului.
Biletele se pot cumpăra prin Reteaua Eventim - magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librariile Humanitas, Carturesti și pe eventim.ro.