Mandinga vine cu un nou single, de această dată o baladă latino cu influențe jazz funk. Intitulată Sufletul zâmbea, piesa este extrasă de pe cel mai recent album al trupei Club de Mandinga.
Povestea cântecului descrie o dragoste imposibilă în care jocurile din cuplu nu au un sfârșit fericit. De multe ori orgoliul intervine în relația cu persoana iubită, aducând numai probleme, astfel că mulți se vor regăsi cu siguranță în piesa celor de la Mandinga.
„Dragostea este frumoasă. Uneori plină de soare, alteori purtată din furtună în furtună. Aşa sunt şi versurile pentru Sufletul zâmbea. Precum viaţa. Dragostea nu este perfectă, dar unde există iubire sunt sigură că orice cuplu poate găsi soluţii să readucă soarele”, a precizat solista grupului, Elena Ionescu.
Melodia este compusă de Alexandru Burcea, care a evidențiat sensibilitatea versurilor cu notelor muzicale.
„Este o piesă sensibilă iar muzica vine să completeze starea pe care o transmit versurile. Nu este neapărat o piesă tristă, deşi vorbeşte de amintiri şi momente în care pare că nu ştim să iubim”, mărturisește Alex.