Din motive de ordin logistic, concertul BZN ce trebuia să aibă loc pe 2 decembrie la Sala Sporturilor din Constanța a fost anulat. Cei care și-au achiziționat deja bilete își pot recupera banii în perioada 3 decembrie 2012 – 3 februarie 2013, de la casa de bilete de unde au fost cumpărate.
„Ne cerem scuze tuturor fanilor pentru eventualele neplăceri create și le promitem că vom încerca să găsim o soluție pentru ca acest spectacol să aibă loc în viitorul apropiat, chiar cu riscul schimbării locației”, a fost mesajul transmis de Sorin Săraru de la Project Events.
Recuperează-ti banii sau schimbă biletele
Cei care au cumpărat bilete pentru concertul BZN de la Constanța își poti recupera banii în perioada 3 decembrie 2012 – 3 februarie 2013, de la casa de bilete de unde au fost cumpărate. Va fi rambursată doar suma reprezentând prețul biletului/biletelor, fără alte comisioane sau servicii. Fanii au la dispoziție și o a doua variantă, în care pot schimba biletele pentru spectacolul de la Constanța cu bilete pentru spectacolul de la București.
Fanii care dețin deja bilete pentru concertul de la București, programat pentru 6 decembrie la Sala Palatului, pot sta linistiți deoarece în cazul acestui eveniment nu a survenit nicio modificare.
Cei care nu vor să rateze show-ul de la București al olandezilor își pot achiziționa biletele direct de la Sala Palatului sau de pe www.eventim.ro.