Peste câteva zile Macy Gray va susține un concert nonconformist și extravagant la București. InfoMusic trimite la show-ul de la Sala Palatului 2 cititori aleși în urma extragerii la sorți. Ioana Purcarea și Cristian Cruteanu sunt norocoșii care au câștigat câte 1 invitație dublă la eveniment.
Macy Gray va ajunge în București chiar în ziua spectacolului, iar organizatorii dezvăluie că aceasta și-a dorit să fie răsfățată în backstage cu bomboane și biscuiți de ciocolată, lichior, vin roșu, sucuri de portocale și merișoare și chipsuri. Pentru dressing a dorit fotolii confortabile, sofa și, foarte important, un CD player ca să-și asculte muzica preferată.
În deschidere vor concerta cei de la Moonlight Breakfast, iar artista va urca pe scenă după ora 20:00. Aceasta va cânta mai bine de 2 ore cele mai mari hit-uri ale sale și o serie de cover-uri după trupe precum Metallica, Radiohead sau My Chemical Romance.
Biletele la concertul Macy Gray sunt disponibile la prețuri începânde de la 110 lei, urmați linkul spre agenda InfoMusic pentru informații despre punctele de vânzare.