Black Sabbath a anunțat că noul album va fi lansat în aprilie 2013. Primul disc după o pauză de 33 de ani se înregistrează în prezent alături de producătorul Rick Rubin, câștigător a 7 premii Grammy. Ozzy trage vocea, basistul Butler a scris versurile, iar Iommi și-a terminat de ceva vreme partea de chitară. Prima melodie deconspirată din cele 15 pregătite se numește "God Is Dead". Pe album vor fi selectate 12 piese la care se vor adăuga trackuri bonus.
Black Sabbath anunță un turneu, tocmai în Australia
Black Sabbath va susține un concert tocmai în Australia. Membrii inițiali se vor reuni pentru un show pe teritoriul cangurilor, acolo unde nu au mai cântat din 1974. Ozzy Osbourne, basistul Geezer Butler și chitaristul Tony Iommi vor merge în luna aprilie 2013 la Brisbane, Sydney, Melbourne și Perth. Nu avem nicio veste despre toboșarul ce va îi va însoți. În ciuda dorinței lui Bill Ward de a lua parte la noul capitol din istoria Black Sabbath, părțile nu au ajuns la vreo înțelegere financiară.
Cu o istorie începută în Birminghan, Black Sabbath și-a lansat primul disc pe 13 februarie 1970. De-a lungul timpului formația a vândut peste 70 de milioane de exemplare și face parte atât din UK Music Hall of Fame din 2005, cât și din US Rock & Roll Hall of Fame din 2006.
Concertele Black Sabbath din Australia
- 25 aprilie 2013 - BRISBANE, ENTERTAINMENT CENTRE
- 27 aprilie 2013 - SYDNEY, ALLPHONES ARENA
- 1 mai 2013 - MELBOURNE, ROD LAVER ARENA
- 4 mai 2013 - PERTH, PERTH ARENA
Dacă australienii au motive de bucurie, europenii trăiesc în continuare cu speranța. Britanicii au avut avut ocazia să-i vadă live. În luna iunie 2012, trupa a susținut un concert în fața a 100.000 de spectatori la cea de-a 10-a ediție a festivalului Download din Donington. Black Sabbath a cântat apoi în august și pe continentul american la Lollapalooza Festival în Chicago.