Trupa BZN revine pe scena Sălii Palatului la doar o lună de la ultimele 2 concerte. Evenimentul va avea loc pe 6 decembrie, oferind bucureștenilor oportunitatea de a intra în atmosfera sărbătorilor împreună cu Jan și Amy.
Fanii nostalgici ai muzicii disco au avut parte pe 28 octombrie 2012 de 2 concerte emoționante susținute de trupa BZN. Olandezii au evoluat în fața a mii de spectatori, de vreme ce organizatorul Project Events a programat 2 recitaluri în aceeași zi, în urma cererii mari de bilete.
Pentru spectacolul din 6 decembrie, de la Sala Palatului, olandezii pregătesc un altfel de show, cu muzică tradițională de Crăciun, vestimentații pline de culoare, spectacol de lumini și decoruri în ton cu atmosfera sărbătorească. Din playlist nu vor lipsi piese specifice sărbatorilor de iarnă. Setlistul va conține, astfel, melodii precum Gingle Bells, I'm Dreaming of a White Christmas și Let it Snow.
Prețurile biletelor pentru concertul BZN de Moș Nicolae oscilează între 50 și 300 lei. Mai multe detalii despre modalitățile de achiziționare a biletelor puteți afla de pe infomusic.ro.