După șase veri cu muzică, dans și aplauze, B’ESTFEST se pregătește de o ediție aniversară. În 2013 festivalul va împlini “cei 7 ani de acasă” și își va recompensa fanii prin prețuri speciale la abonamentele și biletele achiziționate în perioada de “early bird”. Coordonatele timp/locație vor fi păstrate și pentru B’ESTFEST Summer Camp 2013, ediția aniversară a festivalului urmând să aibă loc tot în primul weekend din iulie, în intervalul 5-7 , în același B’ESTFEST Park din Tunari.
Bilete la B’ESTFEST 2013
În ciuda climatului economic defavorabil, ce a determinat inevitabil creșterea costurilor de producție, organizatorii au decis să rămână aproape de publicul festivalului și să nu crească prețurile biletelor și abonamentelor față de anul precedent. Mai mult decât atât, în perioada “early bird”, fanii B’ESTFEST vor fi răsplătiți cu preturi speciale: cei care se vor grăbi să își cumpere bilet până la finalul anului acesta vor avea posibilitatea de a obține un abonament pentru toate cele 3 zile cu doar 150 de lei, urmând ca biletele de o zi să devină disponibile după primele confirmări de artiști, la un preț promoțional de 70 de lei.
Biletele s-au pus în vânzare online pe MyTicket.ro pe data de 29 octombrie, urmând să devină disponibile și în magazinele de specialitate. La această ediție aniversară B’ESTFEST posesorii de abonamente se vor bucura nu doar de accesul în toate zonele festivalului și de show-urile a peste 70 de artiști, ci și de numeroase alte facilități-surpriză, ce vor fi anunțate în curând.
Line-up B’ESTFEST 2013
Din punct de vedere muzical, B’ESTFEST va păstra traditia, reunind în programul festivalului artiști din toată lumea și stiluri variate: de la rock, alternative, metal sau reggae, până la drum’n’bass, dubstep sau electro. Pentru ediția de anul viitor, extra-activităților din cadrul summer-camp-ului li se va acorda un plus de atenție, lista incluzând jocuri, spații de relaxare, terase, ateliere de creație, prezentări de modă, târguri culinare sau sporturi extreme. Line-up-ul pentru B’ESTFEST Summer Camp 2013 va fi anunțat în curând pe site-ul oficial al festivalului, cât și pe InfoMusic.ro.
Pentru toți cei care îndrăgesc acest festival și pentru publicul iubitor de muzică și distracție în general, B’ESTFEST promite 3 zile de neuitat, o experiență ce trebuie trăită pentru a fi povestită. Pregătirile pentru 2013 încep acum.
B’ESTFEST Summer Camp 2012
Editia din 2012 a B’ESTFEST Summer Camp a fost inclusă pe lista evenimentelor “must-see” ale anului de către publicații precum The Guardian, Travelbite sau Bakpakguide, primind și 2 nominalizari importante: la categoriile Best Overseas Festival în cadrul UK Festival Awards și Best Medium-Sized Festival la European Festival Awards.
“Diversitatea a stat la baza unui line-up de succes: de la ritmuri antrenante pe scena Dance Arena, la noul val din muzica românească prezentat pe scena Futures Heroes, până la hard rock, metal sau punk pe scena rock și încheind cu artiști internaționali de top pe scenele principale.” - Artrocker Magazine despre B’ESTFEST Summer Camp
Vezi cum a fost la BESTFEST 2012
- Prima zi de B’Estfest 2012 cu Garbage, Kreator, Moonspell, The Qemists, BUG Mafia și Paraziții
- A doua zi de B’Estfest cu Milow, Royksopp, Selah Sue, Mala Vita şi Last Hope
- A treia zi de B’Estfest cu Pulp, Caro Emerald, Modestep, Skindred și Dope DOD