Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Holograf, Vunk și ultimul concert Sistem la ediția finală Pro Istoria Fest 2012 – Sighișoara

Pro Istoria Fest a ajuns la ultima ediție pe anul acesta. Evenimentul va avea loc la Sighișoara, unde vor concerta trupe precum Vunk, Holograf și Sistem care va susține un ultim concert plin de surprize.

Publicat

pe

Pro Istoria Fest Sighișoara
Pro Istoria Fest Sighișoara

Pro Istoria Fest a ajuns la ultima ediție de anul acesta. Evenimentul va avea loc la Sighișoara, singurul oraș din România distins cu Premiul Europei. Publicul va petrece cele 2 zile de 15 și 16 septembrie în Piața Sigma din centrul orașului, unde vor avea loc activități medievale și concerte cu Vunk, Holograf, Sistem și mulți alți artiști români de renume. În plus, Sistem va susține un ultim concert plin de surprize.

Pro Istoria Fest 2012 - Sighișoara

Pro Istoria Fest 2012 - Sighișoara

Prima zi de festival, sâmbătă, 15 septembrie, va fi deschisă de trupa de teatru Zurli, care vine cu un spectatol special pentru cei mici. Odată cu lăsarea serii, scena va fi preluată de trupa transilvăneană de rock Blackstar. Apoi, Vunk va încânta publicul așa cum a mai făcut-o în cadrul evenimentelor Pro Istoria Fest. Ziua va fi încheiată de cei la Sistem, care au anunțat că acesta va fi ultimul lor concert, după 12 ani de carieră. Grupul a pregătit un show inedit: 5 dintre cele mai importante colaboratoare vor fi alături de formație. Luminița Anghel, Alexandra Ungureanu, Stela Anita, Brigitta Balogh și Andreea Crepcia vor cânta împreună cu Sistem cele mai cunoscute piese ale trupei, într-un show ce se promite a fi surprinzător și plin de emoție.

Cea de-a doua zi de festival, duminică, 16 septembrie, aduce celor prezenți în Piața Sigma un spectacol de muzică medievală. Susținut de Ad Hoc. Apoi, registrul muzical va trece la muzica house, iar scena va fi preluată de cunoscuta trupă Deep Central. Atmosfera de dans va fi continuată de tinerii talentați de la Lala Band. Festivalul va fi încheiat de trupa-simbol, care a dat și startul primului eveniment Pro Istoria Fest 2012, de la Enisala - Holograf. Așa cum s-a obișnuit la fiecare ediție, publicul va avea parte de un spectaculos foc de artificii care va lumina cerul desupra Sighișoarei.

În fiecare zi concertele încep la ora 16:00, iar intrarea este liberă. În plus, ultimul eveniment Pro Istoria Fest pe 2012 va fi prezentat de George Zafiu.

Sighișoara

Sighișoara

„Ne aflăm la finalul unui festival în care am pus foarte mult suflet și pe care l-am trăit intens, în ultimele 2 luni și jumătate, în fiecare zi. După ce am vizitat atât de multe cetăți frumoase și am aflat povestea fiecăreia dintre ele, care mai de care mai captivantă, suntem bucuroși să poposim la Sighișoara, pentru ultimul eveniment Pro Istoria Fest din acest an. Știm că Sighișoara este recunoscută pentru frumusețea sa, iar noi ne dorim ca, prin acest festival, să împărtășim oamenilor și câteva dintre lucrurile neștiute despre istoria orașului, așa cum am făcut și în trecut, cu fiecare dintre cetățile unde am ajuns. De asemenea, venim și cu o mare surpriză din partea trupei Sistem: vom cânta, pentru prima oară pe aceeași scenă, cu 5 dintre solistele cu care am lansat de-a lungul timpului cântece care au rămas în inima publicului. Abia aștept!” a declarat Zoli Toth, membru al trupei Sistem și președinte al Asociației Star Education - organizator al Pro Istoria Fest.

Fondat în secolul al XII-lea de către sașii aduși în zona de regii maghiari, orașul Sighișoara este astăzi unul dintre cele mai bine conservate orașe medievale ale Europei. Farmecul și valoarea istorică a numeroase clădiri și străzi ale orașului au determinat includerea lor în patrimoniul UNESCO. Atracțiile acestui oraș înghețat parcă în timp sunt numeroase, dar poate cele mai emblematice sunt Turnul cu Ceas, Casa lui Vlad Dracul, Biserica Mânăstirii Dominicane, Scările Acoperite și Școala din Deal.

 

Comentează

Concerte & turnee

Holograf călătorește prin țară cu turneul "Sigur" - PROGRAM

Holograf ajunge din nou live la inimile fanilor din țară cu un turneu special. "Sigur" se desfășoară în perioada 14 februarie - 12 martie. Te invităm să consulți programul complet și să afli cât costă biletele.

Publicat

pe

Holograf - Cum bate inima ta la Sala Palatului 2023 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

În cadrul turneului "Sigur", Holograf va aduce pe scenele din România o combinație perfectă de hituri clasice precum "Ți-am dat un inel", "Dincolo de nori", dar și melodii noi, totul într-o atmosferă plină de emoție, energie și pasiune.

După 40 de ani de succes continuu, Holograf este una dintre cele mai longevive și mai valoroase trupe românești. Formația a reușit să țină mereu pasul cu schimbarea, dar în același timp să își păstreze intact ADN-ul muzical ce o definește. Holograf mizează pe conținut de valoare și surse de inspirație autentice, care au câștigat inimile fanilor de-a lungul timpului.

Program turneu Holograf - Sigur

Prețuri bilete turneu Holograf - Sigur

  • Bilete de acces la concertele Holograf din turneul "Sigur" se găsesc online, la prețuri cuprinse între 95 lei (+comision) și 300 lei (+comision), în funcție de oraș și categorie. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, dă click pe evenimentul dorit, din lista de mai sus.

Info acces turneu Holograf - Sigur

*Toți participanții la spectacol cu vârsta peste 7 ani trebuie să dețină un bilet de acces. Copiii cu vârsta sub 7 ani care beneficiază de gratuitate nu trebuie să ocupe un loc (scaun) în sală.

**După începerea spectacolului, locurile afișate pe bilet nu mai pot fi garantate. Sunteți rugați să veniți din timp la spectacol pentru a nu îi deranja pe ceilalți spectatori.

Citește în continuare

Concerte & turnee

VUNK te invită la o întâlnire muzicală la Sala Palatului - PREȚURI BILETE

VUNK va urca pentru prima dată pe scena Sălii Palatului cu un concert special, intitulat "Te aștept". Evenimentul se va bucura de prezența unei orchestre simfonice, ce va aduce un suflu deosebit melodiilor formației. Găsești în articol mai multe detalii și informații despre bilete.

Publicat

pe

Cornel Ilie
Cornel Ilie │ FOTO: Stefan Sandu / InfoMusic.ro

VUNK a ales ca pe 14 februarie 2025, chiar de Ziua Îndrăgostiților, să organizeze prima întâlnire de la Sala Palatului cu fanii săi. "Pleacă", "1000", "Bumerang", "Dorul are multe forme", "Mi-e dor de tine", "Vino du-te", "Ochi de blugi", "Iar și iar" sunt doar câteva cântece ce se vor auzi live la concert. Trupa va fi acompaniată de o orchestră simfonică, dirijată de Simona Strungaru. Toate orchestrațiile sunt scrise de George Natsis, alături de care VUNK a mai colaborat și în trecut pentru aranjamente muzicale.

"Dragostea te ridică, dansează și uneori… tâmpește. Dar ce bine că o face, nu? Pe 14 februarie, lăsăm toate poveștile de iubire să se scrie pe acorduri simfonice la Sala Palatului. Ne vedem acolo!", a transmis trupa VUNK.

De 30 ani pe scena muzicală din România, VUNK este una dintre trupele inovației. Primul videoclip 3D, primul concert multimedia, primul afiș exclusiv din GIF-uri sau primul videoclip filmat live pe Facebook. Single-uri precum "Pleacă" (Hit Gold), "Vreau o țară ca afară", "Așa și" sau "Numai la doi" au ocupat primul loc în topurile radio de-a lungul anilor, timp de mai multe săptămâni.

În 2018, formația VUNK a devenit protagonista primului documentar al unui artist român - "Jur să spun adevărul". Folosind tehnologia, show-urile spectaculoase și cântecele cu mesaj profund, VUNK își continuă viziunea de a conecta oamenii și de a le aduce bucurie, încredere și speranță.

Prețuri bilete VUNK Simfonic la Sala Palatului

  • Biletele pentru concertul VUNK Simfonic de la Sala Palatului se găsesc online, la prețuri cuprinse între 96 lei și 264 lei (+ comision). Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
Citește în continuare

Concerte & turnee

Cele mai tari concerte de Revelion 2025 în aer liber din țară - LISTĂ

Anul 2025 bate la ușă și tradiția ne spune că trebuie să îl întâmpinăm cu muzică, voie bună și multă distracție. Primăriile marilor orașe din țară au organizat concerte în aer liber pentru comunitățile locale pentru a intra așa cum se cuvine în noul an.

Publicat

pe

Tradiția Revelionului în aer liber continuă și în acest an cu spectacole în marile orașe din țară. Românii și străinii, deopotrivă, sunt așteptați să-i asculte live pe cei mai apreciați artiști, să fredoneze piese cunoscute și să își etaleze cele mai bune mișcări de dans. Programul muzical va fi încununat la miezul nopții de spectaculoase focuri de artificii sau show-uri de lumini.

Sublim - Revelion 2025

Primăria Sectorului 3 continuă tradiționala petrecere de Revelion din Parcul Titan și organizează pe 31 decembrie un show de neratat, marcat de concertele unora dintre cei mai apreciați artiști români. Spectacolul de Revelion 2025 invită la o călătorie incitantă prin intermediul muzicii și efectelor vizuale, fiind structurat astfel încât simbolurile și formele care reprezintă infinitul, perfecțiunea și renașterea să captiveze publicul.

Compact, Voltaj, Romanița, Gipsy Casual și OLiX vor urca pe scenă și vor bucura spectatorii cu cele mai îndrăgite piese.

Revelion Timișoara 2025

Timișorenii și turiștii sunt invitați în Piața Victoriei să celebreze trecerea în noul an cu un program muzical divers. Petrecerea dintre ani va începe la ora 20:00, cu DJ KLU, urmat de concerte live susținute de TM Groove, Cargo și Carla’s Dreams.

Revelion Deva 2025

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural "Drăgan Muntean" organizează un spectacol în aer liber de Revelion, în Piața Unirii. Evenimentul va începe la ora 21:30 cu recitalurile formațiilor The Story, Vremuri și Quas, precum și ale unor artiști locali. Momentul culminant al serii va fi marcat de prezența Antoniei, care va susține un concert live după focul de artificii de la miezul nopții.

Revelion Constanța 2025

Constănțenii și turiștii sunt invitați să petreacă trecerea în noul an într-o atmosferă de poveste în Piața Ovidiu, centrul istoric al Constanței. Revelionul 2025 promite să fie un eveniment de neuitat, cu un program artistic variat și un show vizual spectaculos. Pe scenă vor urca DJ Sheeva, Mandinga și Christian Lepah.

Revelion Arad 2025

Centrul Municipal de Cultură și Primăria Municipiului Arad au pregătit o petrecere de Revelion cu muzică live, confetti și un spectaculos foc de artificii. Pe scenă vor urca Ale&Fly, urmați de Titi Dragomir și Vest Phoenix Cover. Programul muzical va continua cu Andreea Vlas Band și 3 Sud Est, capul de afiș al serii de Revelion 2025.

Revelion Cluj-Napoca 2025

Programul Revelionului 2025 de la Cluj-Napoca include un concert Remakers de la ora 22.00, trupa clujeană Hara va cânta de la ora 23.00, la miezul nopții va fi un spectacol de drone și lumini, pentru ca evenimentul să se încheie cu un concert Aurel Tămaș.

Revelion Craiova 2025

Programul de Revelion va fi prezentat de actorul Cosmin Dolea, iar DJ Emil Safta va încălzi atmosfera înainte ca Andrei Bănuţă & Band să urce pe scenă.

Trupa Lupii lui Calancea şi Surorile Oşoianu sunt marile nume de pe afişul petrecerii de sfârşit de an. De asemenea, Killa Fonic va cânta în seara de Revelion la Craiova, iar la miezul nopţii toţi cei prezenţi în centrul oraşului vor asista la tradiţionalul foc de artificii.

Revelion Sibiu 2025

DJ-ul sibian Funkydrop va deschide evenimentul, încălzind atmosfera cu mixuri electrizante între orele 22:00 și 23:00. Pe scenă va urca apoi trupa Bosquito cu un concert live plin de energie, care va continua până după miezul nopții. DJ Funkydrop va reveni la pupitru până în jurul orei 1:30, menținând spiritul de petrecere.

Revelion Oradea 2025

Revelionul 2025 sau Nouveau Year Party este un eveniment deschis tuturor celor care doresc să se bucure de trecerea dintre ani în Piața Unirii din Oradea. Atmosfera de sărbătoare va fi întreținută de DJ Andrew Dum. Ritmuri electrizante, mix-uri antrenante și o atmosferă plină de energie vor ține publicul în mișcare până la miezul nopții.

Revelion Câmpina 2025

Programul Revelionului 2025 de la Centrul Civic Câmpina va începe la ora 22:00, iar participanții vor avea parte de o noapte plină de muzică live și distracție. Andreea Bălan va aduce pe scenă emoție și energie, iar trupa Holograf va încânta publicul cu hituri celebre precum "Dincolo de nori", "Ți-am dat un inel" sau "Să nu-mi iei niciodată dragostea".

Revelion Iași 2025

Evenimentul va începe pe 31 decembrie 2024, în jurul orei 19:30, cu Revelionul Copiilor. Pe scenă vor urca elevi premiați din Iași care s-au remarcat prin performanțele lor academice și artistice. Apoi, începând cu ora 21:00, pe scena din fața Palatului Culturii vor urca: Mario Fresh, Andra Botez, Aurelian & Ira - Music and Friends, Trupa Debandada și DJ Johnny W.

Citește în continuare

Trending