Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Pro Istoria Fest reînvie tradițiile argeșene la Cetatea Poienari - Cetatea lui Vlad Țepeș

Și în acest sfârșit de săptămână avem parte de Pro Istoria Fest, un festival ce vrea să îmbine armonios trecutul cu prezentul. De această dată, evenimentul va avea loc la Cetatea Poienari din județul Argeș.

Publicat

pe

Pro Istoria Fest la Cetatea Poenari
Pro Istoria Fest la Cetatea Poenari

Și în acest sfârșit de săptămână avem parte de Pro Istoria Fest, un festival ce vrea să îmbine armonios trecutul cu prezentul. De această dată, evenimentul va avea loc la Cetatea Poienari din județul Argeș, unde festivalul a mai avut loc și anul trecut și a încântat peste 7000 de persoane.

Pro Istoria Fest la Cetatea Poenari

Pro Istoria Fest la Cetatea Poenari - Cetatea lui Vlad Țepeș

În cele 2 zile de festival, publicul va avea ocazia să vadă pe scena Pro Istoria Fest peste 300 de artiști (ansambluri populare, soliști și dansatori). Sâmbătă, 18 august invitați speciali vor fi George Nedelea și Gratian Bădescu, iar cap de afiș va fi Mihai Mărgineanu. În cea de-a 2-a zi, duminică, 19 august, pe scenă vor urca Valentin Grigorescu și Veronica Dinu, iar seara va fi încheiată de Cristina Turcu, o mare artistă de muzică populară argeșeană.

În afară de concerte, Pro Istoria Fest va avea un loc special amenajat pentru meșteșugari iscusiți, iar publicul va descoperi icoane pictate, figurine de turtă dulce, păpuși, aranjamente florale, jucării, lemn sculptat, instrumente populare, produse bio, bere rece și multe altele. În plus, cei prezenți la festival vor avea ocazia să facă cunoștiință și cu unul dintre cele mai populare meșteșuguri locale – dogăritul.

Programul ambelor zile de festival va începe de la ora 14:00, iar intrarea este liberă.

„Ne bucurăm să includem Cetatea Poienari în circuitul Pro Istoria Fest, pentru că această cetate are o semnificație deosebită, ce merită cunoscută de publicul larg. Nu mulți sunt cei care știu că aceasta este adevărata cetate a lui Vlad Țepeș, locul în care, potrivit legendei, domnitorul s-a retras din calea turcilor. Acesta este un simplu exemplu și nu este cu siguranță singurul. Este exact ceea ce ne dorim cu Pro Istoria Fest: să oferim mici lecții de istorie despre țara noastră sub o formă inedită, prin intermediul activităților și artiștilor care iau parte la evenimente” a declarat Zoli Toth, membru al trupei Sistem, președinte al Asociației Star Education - organizator al Pro Istoria Fest.

Cetatea Poienari este situată vârful Muntelui Cetățuia, într-un cadru natural fortificat, la o distanță de 25 km față de municipiul Curtea de Argeș. De-a lungul timpului, fortificația din Cheile Argeșului a mai fost consemnată și sub denumirile Cetatea lui Țepeș Vodă sau Cetatea lui Negru Vodă. Accesul până la zidurile sale este și astăzi dificil pentru vizitatori, pentru că trebuie să urce 1.480 de trepte zidite.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Pro Istoria Fest la Cetatea Poenari
Festivaluri sâmbătă, 18 august 2012

Pro Istoria Fest

Loc
Cetatea Poienari
Comentează

Trending