Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

La Târgu Mureș a început Festivalul Peninsula 2012

Astăzi s-a dat oficial startul ediţiei aniversare a Festivalului Peninsula, care a împlinit 10 ani. Evenimentul a fost deschis chiar în timpul probelor de sunet ale trupei The Straits, care reunește foști membri Dire Straits. Artiștii au petrecut deja o zi în Târgu–Mureş şi au declarat că oraşul şi oamenii vor fi pe placul lor. Cu un buget de 700000 de euro în 2012, Peninsula a crescut de la an la an.

Publicat

pe

The Straits, de la stanga la dreapta: Chris White, Terence Reis, Alan Clark, Steve Ferrone
The Straits, de la stanga la dreapta: Chris White, Terence Reis, Alan Clark, Steve Ferrone │ FOTO: Biro Istvan peninsula.ro

Astăzi s-a dat oficial startul ediţiei aniversare a Festivalului Peninsula, care a împlinit 10 ani. Evenimentul a fost deschis chiar în timpul probelor de sunet ale trupei The Straits, care reunește foști  membri Dire Straits. Artiștii  au petrecut deja o zi în Târgu–Mureş şi au declarat că oraşul şi oamenii vor fi pe placul lor.

The Straits, de la stanga la dreapta: Chris White, Terence Reis, Alan Clark, Steve Ferrone

The Straits, de la stanga la dreapta: Chris White, Terence Reis, Alan Clark, Steve Ferrone │ FOTO: Biro Istvan peninsula.ro

Cel mai încântat s-a arătat saxofonistul trupei, Chris White, care este încântat de faptul că România pare să fie o ţară mai apropiată de Soare, decât credea, el însuşi fiind un mare iubitor al căldurii şi bronzului. Steve Ferrone, toboşarul trupei, a făcut o glumă pe seama primei probleme întâlnite în țara noastră. El nu a reuşit să traverseze strada în 15 secunde, timpul alocat pietonilor la semafor, întrucât chiar înainte, se aruncase în faţa unei românce frumoase, care l-a refuzat, rănindu-i nu doar sufletul, dar şi genunchii. The Straits au anunțat că vor scoate un album în noua formulă, chiar dacă "le place prea mult şi pe drum", potrivit solistului Terence Reis. Trupa va urca pe Main Stage în prima zi a Festivalului Peninsula 2012, începând cu ora 23.

Cu un buget de  700000 de euro în 2012, Peninsula a crescut de la an la an. La Târgu Mureș sunt așteptați 80.000 de peninsulari.

Am încercat timp de zece ani să creştem şi să aducem un eveniment care la vremea debutului, în 2003, era un unic, ceea ce a rămas şi astăzi”, a spus în deschidere Bodor Laszlo, directorul festivalului.

Creşterea şi evoluţia continuă a festivalului din Târgu Mureș este probată și în acest an de cele patru locaţii muzicale principale completate de locaţiile alternative muzicale, unde petrecerea este asigurată când scenele principale se odihnesc de ropotele sonore ale celor mai îndrăgite trupe româneşti, ungare şi internaţionale. Printre aceste locaţii, care completează oferta muzicală a Peninsulei, se numără Booha Academy, MIERT Pub, Goa Stage, Rock Pub respectiv W Freedom Music Experience.

Vezi agenda Peninsula 2012

Ziua zero a festivalului a adus în jur de 3000 de persoane, din care 1000 au şi petrecut prima noapte în campingul festivalului. Peninsula ocupă un teren de 17 hectare din care, activ, se regăseşte pe 10 hectare. Pentru siguranţă şi delimitare evenimentului s-au folosit 3 km de garduri, iar construirea festivalului a fost realizată prin intermediul a 100 de camioane de 20 de tone, care până la ziua zero au reuşit să pună la punct infrastructura şi aprovizionarea.

Ziua 0 a Peninsula a început "răsunător" cu Silent Dance-ul organizat în cortul Booha Academy, petrecerea atrăgând extrem de mulţi peninsulari curioşi de acest format inedit, dar şi tineri care cunosc deja ce înseamnă să dansezi ascultând muzică la căşti. Ritmurile au fost mixate, pe trei frecvenţe diferite de DJ-ii Chionghee, Yaghee şi Andriss, care au pus muzică până în zori de zi. Cea mai nouă locaţie a festivalului, Goa Stage a fost şi ea vizitată nu doar de iubitorii genului psihedelic, ci şi de cei care au rezonat cu ritmurile relaxante ale sound-ul goa. Cortul Miért Pub a adunat peninsularii dornici să asculte cele mai proaspete hit-uri şi să petreacă până în orele târzii ale nopţii.

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Peninsula 2012
Festivaluri joi, 23 august 2012

Peninsula 2012

Loc
Complexul Weekend

Trending