UPDATE: Elton John a deplâns moartea colegului său. Artistul a publicat astăzi pe site următoarele cuvinte:
“Sunt devastat și șocat de pierderea prietenului și colegului meu, Bob Birch. Inima mea este alături de soția lui Bob, Michele, alături de fiul lui, Jonathan și de întreaga lui familie. Bob a făcut parte din familia mea. A fost membru al trupei mele vreme de 20 de ani; am cântat împreună în peste 1400 de concerte. A fost unul dintre cei mai buni muzicieni cu care am lucrat și în toți acești ani petrecuți în turnee el nu a greșit nici măcar o notă.
Nu am cuvinte să descriu moartea lui tragică și cât de mult l-am iubit. Odihnească-se în pace."
Robert Wayne Birch, basistul care a cântat alături de Elton John și Billy Joel a fost găsit fără suflare în reședința sa din Los Angeles. Birch avea 56 de ani și aparent s-a împușcat, potrivit publicației online tmz.com.
Site-ul lui Elton John a publicat informația despre dispariția regretată a celui care din 1992 îl însoțea pe solist în concerte. Chitaristul a cântat inclusiv pe single-ul Candle in the Wind din 1997 și pe albumele "Made in England" din 1995 și "The Red Piano" din 2008. Dintre artiștii cu care a colaborat îi amintim pe Luciano Pavarotti, Tina Turner, Stevie Wonder, Eric Clapton, John Mayer, Cher și Sting. Bob Birch poate fi urmărit interpretând alături de Elton John în cadrul unui interviu de anul trecut din show-ul lui David Letterman.