Ziua a doua de Tuborg Greenfest powered by Rock the City a debutat cu două nume din categoria New Wave of British Heavy Metal - Sweet Savage și Saxon, trupe care nu numai că au pus temeliile metalului britanic, dar au fost și sursă de inspirație pentru nume răsunătoare ale scenei metal internaționale cum ar fi Metallica și Megadeth.
Noutatea pe care a adus-o cea de-a doua zi de Rock the City a fost ring-ul îngrădit ce poartă numele de Golden Circle. Forma sa ovală a fost complet nepracitcă. Majoritatea celor care au plătit biletul mai scump s-au îngrămădit să ajungă în primele rânduri, că doar pentru asta au vrut Golden Circle, ca să vadă bine. Cei care se fereau de pogo și de mulțime, însă, ajugneau să vadă cam la fel de mult ca și cei de pe margini, de la Normal Circle. Amplasarea țarcului a făcut ca în mijlocul publicului să rămână mereu un gol foarte mare care de pe scenă se vedea cât se poate de urăt. Acel spațiu gol putea fi folosit mult mai bine de ocupanții Normal Circle.
Arșița din mijlocul zilei a fost copleșitoare. Mulți spectatori plăteau exorbitantul preț de 6 lei pentru un pahar de apă rece care câteodată ajungea băut, dar de multe ori ajungea să fie materie primă pentru duș. Nu exista altă sursă de apă.
Sweet Savage - veteranii metalului britanic
Pe o căldură chinuitoare, Sweet Savage au inaugurat scena Rock the City în a doua zi a festivalului. Cu o componență variată și o doză puternică de entuziasm, trupa a cântat câteva piese de pe cel mai recent album Regeneration, ca apoi să încheie concertul cu celebra Killing Time, care poartă semnătura Sweet Savage, dar a fost popularizată de Metallica și cu Whiskey in the Jar - cântecul tradițional irlandez făcut celebru în mare parte, tot de Metallica.
Vezi mai multe poze de la concertul Sweet Savage la Rock the City
Puțini oameni se strânseseră pentru a vedea primul spectacol de sâmbătă, dar publicului, fie el şi restrâns, nu i-a luat prea mult să intre în atmosferă. Pe Powder Monkey, toată lumea sărea și dădea din plete.
Setlist Sweet Savage - Rock the City 2012
- Warbird
- No Guts, No Glory
- Vengance
- Eye of the Storm
- Powder Monkey
- Regenerator
- Killing Time
- Whiskey in the Jar
Saxon - pentru cei care admiră dulcele stil clasic
După un scurt change-over s-au afișat în fața publicului de la Romexpo și Saxon. Trupa a cântat câteva dintre cele mai îndrăgite piese ale lor printre care și Princess of the Night și Denim and Leather. Vocalistul Biff Byford a făcut un comentariu amuzant, dar foarte adevărat referitor la gardurile ce separau publicul în categorii - Golden Circle de Normal Circle. Bineînţeles că publicul s-a bucurat la maxim de această remarcă, țarcul Golden fiind plasat foarte prost.
Vezi mai multe poze din concertul Saxon la Rock the City 2012
Toți nostalgicii erei NWOBHM au apreciat spectacolele celor de la Sweet Savage și Saxon, putând să simtă fragmente din vremurile ascensiunii metalului britanic cu ajutorul acestor pionierii ai genului.
Cu Ray Haller de la Sweet Savage am povestit puțin la telefon chiar cu câteva zile înainte de concert. Puteți să vă satisfaceți curiozitatea citind interviul.