Goin In este noul single al lui Jennifer Lopez cântat împreună cu Flo Rida. Acesta apare pe coloana sonoră a viitorului film Step Up Revolution, motiv pentru care videoclipul piesei pune accentul pe dans, coregrafie și spectacol. Culorile electrizante și jocurile de lumini neon nu lipsesc din clipul abia lansat. (video mai jos)
Legat de colaborarea cu Flo Rida, artista a declarat pentru MTV News că l-a ales pe acesta întrucât piesa are un sound agresiv care se potrivește perfect cu stilul rapper-ului.
În prezent, Jennifer Lopez se află într-un turneu cu Enrique Iglesias în Statele Unite, în cadrul căruia își promovează compilația best of, Dance Again...The Hits. Turneu artistei va ajunge și în România în această toamnă. Deși organizatorii nu au anunțat încă o dată oficială, se pare că Jennifer Lopez va concerta la București în luna noiembrie la Romexpo.