Muse a anunțat oficial lansarea unui nou album, printr-un trailer postat astăzi pe YouTube. Potrivit materialului video de mai jos, discul se intitulează The 2nd Law și va apărea în septembrie.
Legat de temele abordate pe album, putem deduce că situația economică instabilă, bursa, resursele de energie și politica sunt principalele subiecte. În ceea ce privește sound-ul, se pare că Muse urmează trend-ul muzical și se îndreaptă către dubstep. De asemenea, mai este cunoscut faptul că formația colaborează la noul material cu David Campbell, compozitorul care a lucrat cu Radiohead la 15 Steps și cu U2 la musical-ul Spiderman: Turn Off The Dark.
Recent, Muse a purtat Torța Olimpică în Teignmouth (Denvon), orașul natal al trupei, în cadrul turului de 70 de zile care ce a debutat pe 20 mai.