Zvonurile potrivit cărora Lily Allen se întoarce în industria muzicală s-au adeverit. Artista a confirmat că lucrează la un nou album, pe contul său de Twitter.
”Am marea plăcere să vă anunț că în prezent mă aflu în studioul de înregistrări alături de Greg Kurstin. Nu este cine știe ce. Doar experimentez mai multe lucruri să vad dacă mi se potrivește ceva”
Allen s-a retras din lumea pop în urmă cu 2 ani, dar se pare că dragostea pentru muzică este prea mare, iar cântăreața nu poate sta departe de studio. Cântăreața pop și Kurstin au lucrat împreună și la ultimul disc lansat în 2009, It’s Not Me, It’s You. În plus, Kurstin a produs artiste precum Ladyhawke, Kelly Clarkson, Ke$ha și Marina And The Diamonds.
În noiembrie anul trecut Lily Allen a născut primul său copil, o fată pe care a botezat-o Ethel Mary. De asemenea, artista a început să conducă un magazin de modă din Londra, numit Lucy In Disguise.