Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Antarctica, Grimus și Dekadens cântă la B'Estfest 2012

Publicat

pe

Antarctica
Antarctica

Antarctica, Grimus și Dekadens vor concerta la ediţia din acest an a Festivalului B'Estfest.

Anul acesta organizatorii au oferit publicului posibilitatea să-şi aleagă prin aplicația de Facebook Votează-ţi artistul, trupele româneşti pe care vrea să le vadă live la festival. Până acum în acest mod şi-au trecut numele pe afiş formaţii ca: Avatar, L.O.S.T., Taine, Toulouse Lautrec, Flou Rege, Manki’n’Stieb, Antract, Hot Casandra, Subcarpati, Selectro, The MOOoD, Changing Skins, Electric Fence, Blue Nipple Boy, Leş Elephants Bizarres, Negura Bunget, Ţapinarii, Goodbye to Gravity şi Bucovina.

Antarctica

Antarctica

Antarctica îi reunește pe Delia Opran la voce, Tudor Scânteie la chitară, Mircea Preda “Burete” (bass), Victor Rivalet ( sintetizator- producător de muzică electronică cunoscut sub numele de scenă Benjamin Rivalet) şi Mirko Grusa, la tobe.

Antarctica a debutat discografic cu Explorers pe 21 decembrie 2011. Materialul combină synthpop-ul din anii '80, genurile new wave, down tempo şi muzica electronică, fiind unul conceptual. Trupa își declară ca surse de inspirație nume ca Depeche Mode, Pink Floyd, Massive Attack, Unkle și Groove Armada. Antarctica a deschis concertul Morcheeba de la Bucureşti din 2010, iar anul trecut urcat pe scena B'ESTFEST 2011. Anul acesta Antarctica va urca pe scena Future Heroes pe 7 iulie.

Grimus este una dintre cele mai bune trupe de rock alternativ din România. Originară din Cluj, trupa a atras atenţia imediat după lansarea primului album din carieră, fiind supranumită "revelaţia scenei indie" autohtone. Au urmat apariţii în cadrul festivalurilor importante din România, alături de show-uri în ţări precum Marea Britanie, Ungaria, Serbia sau Polonia. Melodiile lor elaborate şi sound-ul aparte - o combinaţie de piese puternice şi ritmuri antrenante - au atras şi atenţia scenei muzicale din UK. Grimus va cânta în cadrul B’Estfest Summer Camp în prima zi a festivalului, pe CIUC Pemium Stage.

Dekadens a luat naştere în 2006 la iniţiativa Janin Pasniciuc, ca un proiect ce abordează o combinaţie de punk, rock şi indie. După un prim album, Kill &Tell, şi câteva schimbări în componență, muzica celor de la Dekadens a început să se audă din ce în ce mai mult în cluburi, la festivaluri ca B’Estfest şi Stufstock, reuşind să susţină concerte şi în Canada, Statele Unite sau Macedonia. În 2010 trupa s-a reinventat, continuând drumul muzical alături de o nouă solistă, Andreea Lupescu, cea care a devenit în scurt timp şi imaginea trupei, cu stilul său nonconformist şi inconfundabil. În prezent trupa îşi promovează cel mai recent videoclip filmat pentru single-ul Fix Me Up. Dekadens vă vor cânta la B’ESTFEST pe scena Future Heroes, în prima zi a festivalului.

 

 

 

Albume noi

Grimus pregătește un nou album, iar primul single apare pe 12 decembrie

Trupa de rock alternativ Grimus pregătește lansarea celui de-al 6-lea album de studio. Formația a intrat deja în studio, primul single urmând să fie lansat pe 12 decembrie.

Publicat

pe

Grimus
Grimus

Griimus anunță cu entuziasm că lucrează la un noul material. După succesul ultimului album Grimus, "Abandonic" (2022), trupa e gata să prezinte publicului un nou album. Primul single a fost deja ales și va fi lansat pe 12 decembrie, în cadrul unui concert special la Cluj-Napoca.

"Ne bucurăm să anunțăm că am început înregistrările pentru Grimus 6. Deși viața ne-a dus pe fiecare dintre noi în tot felul de direcții, revenim periodic la această trupă, care e spațiul nostru de joacă și de evadare.

mpreună cu Dan Georgescu, cu care ne-am decis să înregistrăm și acest album, vom încerca să vă povestim ce mai facem, cum mai suntem, ce ne mai bucură și ce ne mai frământă", a declarat Vali Rauca, chitaristul trupei.

Concertul de lansare al noului single va avea loc în Form Space din Cluj-Napoca, publicul fiind așteptat începând cu ora 19:00. Invitați speciali sunt cei din trupa Villa Gorilla.  

VIDEO: Villa Gorilla - "Change It All"

Grimus activează din 2005, definitivându-și poziția pe scena rock-ului alternativ românesc printr-un stil aparte și o abordare foarte matură. "Grimus" este anagrama (aproximativă) a cuvântului "simurgh", ce reprezintă o pasăre gigantică din mitologia persană. Este, de asemenea, titlul primului roman al scriitorului Salman Rushdie, cel care a făcut anagramarea.

Cu mai bine de 18 ani de activitate, clujenii au lansat până acum cinci albume de studio, cel mai recent - "Abandonic" - în mai 2022, și au avut concerte în deschiderea unor mari artiști internaționali precum Queen, Red Hot Chili Peppers, Placebo, Kasabian, Moby. Grimus au cântat în toate colțurile țării, dar și în UK, India, Olanda, Bulgaria, Serbia, Polonia, Cehia sau Republica Moldova.

Citește în continuare

Trending