Alexandra Stan revine în forţă cu un nou single, Lemonade, melodie ce beneficiază de un clip plin de culoare.
Piesa a fost produsă de echipa Maan Studio, mai vechi colaboratori de-ai româncei, şi vine la jumătate de an de la apariția single-ului Million.
Videoclipul a fost regizat de Iulian Moga şi conține cadre filmate atât color cât şi alb-negru.
Alexandra Stan s-a lansat în muzică în 2009 cu single-ul Lolipop, al cărui videoclip a fost foarte controversat. În 2010 a urmat cel de al doilea single, Mr. Saxobeat, melodie ce i-a adus faima internațională și al cărui clip este și în prezent videoclipul românesc cu cele mai multe vizualizări pe Youtube. În 2011 a apărut single-ul Million care a continuat succesul artistei originare din Constanța.
Alexandra Stan - Lemonade