Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

BLACK SABBATH va cânta acasă, biletele s-au epuizat pe loc

BLACK SABBATH va concerta pe 19 mai la O2 Academy din orașul natal, Birmingham. Concertul a devenit sold-out în mai puțin de 10 minute.

Publicat

pe

BLACK SABBATH
BLACK SABBATH

BLACK SABBATH va concerta pe 19 mai la O2 Academy din orașul natal, Birmingham. Este vorba de un concert restrâns, cu doar 3000 de spectatori și cu bilete foarte scumpe, de 250 de lire sterline. Pentru fanii BLACK SABBATH, un astfel de eveniment e o ocazie extrem de specială, poate unică, de a-și vedea rockerii preferați cântând live, depășind cu mult nivelul discuțiilor online pe seama componenței incomplete.

BLACK SABBATH

Publicația sundaymercury.net a tratat scandalul izbucnit în urma epuizării extrem de rapide a biletelor. Chiar dacă organizatorii anunțaseră limitarea achiziției la 2 bilete de persoană, concertul a devenit sold-out în mai puțin de 10 minute. Se pare că multe bilete au ajuns pe o piață secundară. Este citat Sean May,  un fan BLACK SABBATH dispus să plătească 500 de lire pentru două bilete, care reclamă că tichetele au fost puse în vânzare online vineri dimineața la ora 9, dar imediat site-ul a picat. 10 minute mai târziu, concertul era sold-out. Omul reclamă imposibilitatea procesării a 1500 de comenzi în acest interval.  (via livenation.co.uk )

Promoterul trupei, Andy Copping și-a exprimat părerea de rău pentru modul în care anumite persoane au cumpărat bilete pentru a le specula. Concertul de la O2 Academy are și un scop caritabil, cei prezenți fiind invitați să susțină cauza Help For Heroes.

BLACK SABBATH - un concert în America și unul în Marea Britanie

Trupa BLACK SABBATH va susține până la urmă doar câte un concert în UK și America de Nord, potrivit declarațiilor managerului Sharon Osbourne.  BLACK SABBATH figurează pe afișul Download Festival din Donington Park (Marea Britanie), urmând să cânte pe 10 iunie 2012, în aceeași seară cu Soundgarden și Megadeth. În Statele Unite, trupa va participa la Lollapalooza 2012, programat între 3 și 5 august în Chicago.

Se pare că bateristul  Bill Ward nu va face parte din componență de această dată, iar cauzele ar fi de ordin financiar. El nu a participat la sesiunile de înregistrări, anunțând public fanii că i s-a propus un contract de nesemnat. În luna februarie, tot el anunța că speră într-o rezolvare pozitivă a situației. Ozzy Osbourne, chitaristul Tony Iommi și basistul Geezer Butler au participat de curând la Londra la înregistrarea unui nou album după 33 de ani.

Turneul de reunire BLACK SABBATH a fost amânat din cauza problemelor de sănătate ale chitaristului Tony Iommi, diagnosticat cu cancer limfatic. Spectacolele programate pentru vara aceasta în Europa au fost înlocuite cu line-up-ul Ozzy And Friends, Slash numărându-se printre invitați în anumite locații.

Urmărește clipul retrospectiv BLACK SABBATH

Premii muzicale

Ozzy Osbourne a fost introdus în Rock & Roll Hall of Fame

Ozzy Osbourne a intrat oficial în Rock & Roll Hall of Fame ca artist solo. Jack Black a fost cel care l-a introdus pe vocalistul Black Sabbath, actorul și solistul TENACIOUS D prezentându-și cu acest prilej aprecierea pentru Ozzy într-un discurs măgulitor. Ceremonia a avut loc la Rocket Mortgage Fieldhouse din Cleveland, Ohio.

Publicat

pe

Ozzy Osbourne fotografie oficiala 2022
Ozzy Osbourne fotografie oficiala 2022 │ FOTO: Ross Halfin www.facebook.com

La aproape 20 de ani de la introducerea trupei Black Sabbath în Rock & Roll Hall of Fame, Ozzy Osbourne a fost din nou omagiat, de această dată pentru activitatea sa ca artist solo. Jack Black l-a numit fără rezerve "cel mai mare vocalist din istoria rock’n’roll-ului", iar Ozzy a fost vizibil emoționat și recunoscător pentru cuvintele frumoase ce i-au fost adresate în cadrul celei de-a 39-a ediții a Rock & Roll Hall of Fame. Jack l-a măgulit pe Ozzy etichetându-l drept "nenorocitul" care "a inventat heavy metal-ul", spunându-i că primele albume cu Black Sabbath au oferit publicului "cea mai întunecată și mai apăsătoare muzică pe care a auzit-o lumea vreodată".

Ozzy Osbourne: "Fanii mei au fost atât de loiali de-a lungul anilor, încât nici nu pot să le mulțumesc îndeajuns"

"Ei bine, iată-ne aici. Știți ceva? Nu-mi vine nici mie să cred că sunt aici. Lăsați-mă să dau mulțumirile la o parte, pentru că nu vreau să vă plictisesc cu un monolog lung. Aș vrea să le mulțumesc tuturor celor care m-au votat pentru a intra în Rock And Roll Hall Of Fame ca artist solo. Mulțumesc din suflet. Mulțumesc. Mulțumesc. Mulțumesc.

Fanii mei au fost atât de loiali de-a lungul anilor, încât nici nu pot să le mulțumesc îndeajuns. Am avut norocul de a cânta de-a lungul anilor cu unii dintre cei mai mari chitariști ai lumii, cei mai mari toboșari, și cei mai mari basiști, iar o parte dintre ei sunt aici acum. Dar trebuie neapărat să-l menționez pe Randy Rhoads (fostul chitarist al lui Ozzy). Dacă nu are fi fost Randy Rhoads, nu cred că aș sta aici acum. Și mai presus de asta, trebuie să o menționez și pe soția mea, Sharon. Mi-a salvat viața. Iar nepoții și copiii mei la fel. Îi iubesc pe toți.

Și cu acestea fiind spuse, îi voi da legătura înapoi lui Jack și voi lăsa show-ul să continue", a spus Ozzy Osbourne în discursul său de mulțumire.

A urmat un show live de excepție, pe scenă urcând muzicieni legendari: bateristul RHCP, Chad Smith, basistul Metallica (și fostul basist al lui Ozzy), Robert Trujillo, producătorul și multi-instrumentistul Andrew Watt și clapeista Adam Wakeman. Lor li s-au alăturat liderul TOOL Maynard James Keenan și Wolfgang Van Halen pentru prima melodie a setului, "Crazy Train". Zakk Wylde și starul country Jelly Roll au urcat pe scenă pentru următoarea melodie, "Mama I’m Coming Home", iar Billy Idol a preluat vocea pentru cea de-a treia și ultima melodie, "No More Tears".

În vârstă de 75 de ani, Ozzy Osbourne și-a câștigat dreptul de a intra în Rock & Roll Hall of Fame grație a mai bine de 5 decenii de activitate ca artist solo. Acesta a mai fost introdus în Hall of Fame și în 2006, alături de colegii din trupa Black Sabbath, în același an fiind omagiați și LYNYRD SKYNYRD, Mike Davis și BLONDIE.

Legendarul chitarist al lui Ozzy, Randy Rhoads, a fost inclus postum în Rock And Roll Hall Of Fame în cadrul ceremoniei din 2021. Acesta a primit Premiul pentru Excelență Muzicală.

Cine a mai fost introdus în Rock & Roll Hall of Fame în 2024

Mary J. Blige, Cher, Dave Matthews Band, Foreigner, Peter Frampton și Kool & The Gang au fost, de asemenea introduși în Rock & Roll Hall of Fame. Onorurile au fost acordate de către Chuck D, Julia Roberts, Method Man, Dr. Dre, Dave Chappelle și populara actriță Zendaya.

VIDEO: Rezumatul ceremoniei Rock & Roll Hall of Fame 2024

Citește în continuare

Trending