Formaţia Kraftwerk pregăteşte un nou album de studio, primul după o pauză de aproape un deceniu. Vestea a venit în cadrul unui interviu pentru New York Times, oferit de Ralf Hütter, solistul trupei.
"Nu am adormit", a declarat Hutter, singurul membru din line-up-ul original rămas în trupă, după plecarea lui Schneider din 2008.
"Funcţionăm perfect în cele 168 de ore pe săptămână de la debutul din 1970. Kraftwerk este un organism viu ce încă n-a terminat de făcut muzică. Lucrăm în fiecare zi."
În afară de faptul că va apărea "foarte curând", mai multe detalii despre viitorul album, primul de la Tour de France Soundtracks (2003), nu au fost oferite.
Kraftwerk este o trupă originală din Düsseldorf, Germania ce a luat naştere în 1970 la iniţiativa lui Florian Schneider și a lui Ralf Hutter. Formaţia a adus importante contribuții la dezvoltarea muzicii electronice, muzica sa fiind considerată bază de temelie pentru numeroase formații aflate la început de drum, mulți comparând influența Kraftwerk cu cea a celor de la The Beatles. Imnul ediției 2003 al Turului Franței a fost realizat de Kraftwerk.
Kraftwerk promovează un sound ce combinǎ secțiuni ritmice cu melodii sintetizate și armonioase, în general aranjate într-un stil clasic acompaniat de versuri simple, cântate uneori cu ajutorul vocoder-ului sau produse pe computer. Sintetizatorul Moog este prezent în mai toate melodiile trupei, adăugând compozițiilor creații de sunete unice.
În cariera de 40 de ani, formaţia a lansat 13 albume de studio şi şi-a pus amprenta pe mai toate genurile muzicale în perioada anilor 70 - 80.
În 2009, formația a concertat și la București în fața a 4.000 de entuziaşti ai muzicii electronice. Formaţia a evoluat la Sala Palatului, unde a oferit celor prezenţi un spectacol de excepţie, amplificat de un sunet de 50.000 de waţi.