Trupa Therion va concerta pe 19 octombrie 2012 la Arenele Romane din București. Deschiderea evenimentului va fi asigurată de formaţiile Antalgia şi Elyose. Iniţial anunţul a apărut pe site-ul oficial al formaţie, iar azi a fost confirmat şi de Promusic Events şi revista Maximum Rock, organizatorii evenimentului de la Bucureşti.
Anul acesta Therion aniversează 25 de ani de carieră în muzică prin lansarea unui material de studio promovat printr-un turneu european intitulat ”Flowers Of Evil Tour Europe”. Turneul va străbate țări precum Olanda, Belgia, Franţa, Spania, Elveţia, Italia, Germania, Cehia, Polonia, Ungaria, Grecia, Rusia, Ukraina şi, bineînţeles, România.
Concertul din octombrie va marca a treia vizită a rockerilor în România, după concertul din 2006 de la Bucureşti, când Therion a fermecat publicul cu show-ul intitulat "Therion goes classic", eveniment la care a participat Orchestra Naţională Radio & Corul Academic Radio şi cel din 2010 când suedezii au concertat la Arenele Romane cu ocazia lansării albumului "Sitra Ahra".
Biletele la concertul Therion de la Arenele Romane:
Biletele la acest eveniment pot fi achiziţionate din reţeaua Eventim, Magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas şi online pe www.eventim.ro, la următoarele preţuri:
- 125 lei - bilet special ce include acces la concertul Therion şi acces la concertul Primal Fear - Brainstorm (08.04.2012). Se pot achiziţiona până la data de 7 aprilie 2012
- 78 lei - primele 100 bilete
- 85 lei - următoarele bilete până la data de 31 august 2012
- 95 lei - în perioada 1 septembrie - 18 octombrie 2012
- 110 lei - în ziua concertului numai de la intrare
- 200 lei VIP - doar 25 de buc. (include sesiune de autografe + afiş concert + Bonus: acces la concertul Primal Fear - Brainstorm)