Solistul de la Kaiser Chiefs, Ricky Wilson a dezvăluit că a refuzat să fie membru al juriului în emisiunea TV The Voice.
Artistul a recunoscut că l-a încântat ideea de a se afla în juriu alături de Jessie J, will.i.am și Tom Jones, dar în final a decis să nu accepte oferta.
”Am avut o conversație pe e-mail cu cei de la BBC, dar am simțit că nu este ok. Industria muzicală s-a schimbat foarte mult din 2004, de când am lansat primul single și acum dacă participi la una dintre emisiunile TV de acest gen, vinzi cu siguranță albume.”
Acesta nu este singurul artist din zona rock care refuză astfel de oferte. Anul trecut Noel Gallagher ar fi primit 1 milion de lire sterline pentru apariția la X Factor, dar acesta a refuzat.
Kaiser Chiefs se pregătește să lanseze o colecție de single-uri pe 4 iunie, ce se intitulează ”Souvenir: The Singles 2004 – 2012”.