Nicki Minaj a revenit pe Twitter după ce și-a sters contul în urmă cu opt zile. Artista și-a reactivat pagina Twitter.com/NickiMinaj, dar nu a postat nimic, ultimul mesaj fiind pe data de 15 aprilie.
Se presupune că Minaj a avut să iasă din rețeaua de socializare după ce a avut o discuție ]n contradictoriu cu unul dintre cei care îi urmăreau contul și care a postat fragmente din noul album al artistei.
Pe de altă parte, Nicki Minaj a declarat în cadrul emisiunii TV găzduită de Graham Norton, că a renunțat la contul de Twitter pentru că așa i-a spus o voce din capul ei.
”Aveam 11 milioane de oameni care mă urmăreau și sper că mă vor aștepta”, a declarat artista.
Dar se pare că fanii nu au avut răbdare, deoarece în cele 8 zile de la ștergerea contului aproape 9 milioane de persoane au renunțat să-i urmărească contul.
Minaj a lansat recent cel de-al 2-lea album, intitulat ”Pink Friday: Roman Reloaded”. Materialul a debutat pe locul 1 în topul celor mai vândute albume din Marea Britanie.
La începutul lunii artista a lansat un nou videoclip, pe care îl puteți vedea mai jos. Acesta a fost realizat pentru piesa ”Beez In The Trap”, o colaborare cu rapperul 2 Chainz.
Nicki Minaj feat. 2 Chainz - ”Beez In The Trap” (clip oficial)