byron va lansa DVD-ul ”Live Underground” în cadrul unui concert pe care îl va susține pe 3 mai în Silver Church. InfoMusic a stat de vorbă cu Dan Byron și Costin Oprea, iar mai jos puteți vedea video-interviul. Cei doi au povestit cum au ajuns să susțină în 2010 concertul în salina din Turda, la peste 100 de metri sub pământ. Locația a fost aleasă de managerul grupului împreună cu Victor Panfilov. Membrii formației eu rămas plăcut impresionați de felul în care arăta salina, astfel au decis să accepte această provocare inedită.
Video-Interviu byron
Dan Byron a mărturisit că experiența a fost una interesantă. Ne-a dezvăluit că la a doua cântare, când au avut și public, au fost stresați și emoționați. Acest lucru nu s-a văzut pe scenă.
”În prima seară am cântat un set acustic pe o insulă care care se află pe cel mai sărat lac subteran din Europa. Salina are două etaje. Vii cu liftul până la primul etaj, poți să te plimbi pe acolo și apoi mai cobori cu liftul până jos la insula de care vorbeam. Ca spațiu este un fel de catedrală, într-un fel naturală, deși este săpată. Este ca un clopot imens.
Am făcut un set acustic fără public, iar în a doua seară am cântat în amfiteatrul care este pregătit special pentru concerte dar până acum nu au fost decât concerte de muzică clasică. Și în a doua seară a fost foarte tare ca și cântare dar a fost foarte stresant pentru că a intervenit factorul public, domnul Primar Turda care a venit și el cu prietenii, cu apropiații, care abia așteptau să înceapă concertul iar noi nu începeam pentru că nu eram gata. Au fost tot felul de astfel de factori care au asimilat stres pe parcurs.” – Dan Byron
În legătură cu invitații pe care i-au avut, Dan Byron a explicat că în general aleg oameni pe care îi cunosc, cu care s-au împrietenit.
”În primul rând l-am invitat pe Gabi Bălașa cu care am cântat foarte mult acustic. Am zis că trebuie neapărat să avem un material cu el. Am avut alți doi prieteni la violoncel și vioară, Alexandru Gorneanu și Rene Popescu cu care noi tot colaborăm pe albume. Am avut-o și pe Ioana Mântulescu pe care am chemat-o să ne ajute să facem vocile secundare, care sunt foarte importante. Și binențeles invitatul special al serii a fost Nicu Alifantis care a venit să cânte o piesă a dumnealui, ”Ce bine că ești”, cumva anunțând ce urmează să se întâmple. Noi nu lansasem încă ”Perfect”. – Dan Byron
Costin Oprea a mărturisit că la concertul de pe 3 mai, dintre invitații care au fost în salină, va fi prezent Gabi Bălașa.
”Gabi Bălașa ne-a spus ceva de genul că și dacă îl invităm sau nu el se suie pe scenă. Așa că nu prea am avut încotro și nu cred că glumea..” – Costin Oprea
DVD-ul ”Live Underground” va fi lansat și în format Blu-ray. Este primul DVD cu muzică rock din România în acest format, iar Dan Byron a declarat că unii membrii din trupă au insistat să realizeze și varianta HD deoarece este o mare diferență de calitate între un DVD și un Blu-ray.
InfoMusic a vorbit cu cei doi și despre albumul ”Perfect”, un disc format numai din coveruri. Am aflat că ideea proiectului a aparținut lui Victor Panfilov și că a fost grea alegerea pieselor. Byron și-a dorit să realizeze versiuni inedite ale respectivelor melodii astfel încât să nu sune a simple coveruri. Dar mai multe despre ”nașterea” albumului ”Perfect” descoperiți în video-interviu.
În plus, Dan Byron și Costin Oprea au dezvăluit că lucrează la un nou material discografic pe care speră să-l lanseze anul acesta.
”Noi visăm ca anul acesta să-l lansăm. Material există, chiar foarte mult. Eu sunt așa un pic sceptic că vom reuși să tragem tot ce ne-am propus anul acesta. Dar sperăm.” - Dan Byron
Legat de industria muzicală din România, Dan Byron a declarat că nu prea există industrie muzicală pe segmentul lor de muzică.
”Inclusiv nume importantate din așa zisa industrie românească nu trăiesc de pe urma publicului. Să zicem că publicul plătește un bilet și din biletul ală banii ajung la trupă și cumva își fac o viață din asta. Sunt multe alte șmecherii care se fac. Iar pentru trupele care prestează în cluburi cu atât mai mult industria nu există.” - Dan Byron
Costin Oprea a vorbit și despre turneul în care vor pleca după concertul din Silver Church de pe 3 mai.
”În mai începe turneul, imediat după lansare. Probabil o să fie o lună și jumătate – două luni de plimbat prin țară.” – Costin Oprea
InfoMusic: Dacă nu ați fi fost muzicieni ce meserie ați fi avut?
Dan Byron: Dacă n-aș fi făcut muzică m-aș fi apucat de arte plastice. Când eram mic eram înnebunit. Desenam pe toți pereții.
Costin Oprea: Eu probabil aș fi devenit jucător de biliard profesionist pentru sunt pasionat și când nu fac muzică cu asta mă ocup.
Dan și Costin au vorbit despre feedback-ul pe care l-au primit după difuzarea unei părți din DVD pe HBO România. De asemenea, cei doi au dezvăluit ce muzică NU ascultă și cum văd ei ”fanul byron”. Dar toate aceste lucruri le puteți vedea în video-interviul de mai sus.