Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

Concertul aniversar Iris de 35 de ani în Piața Constituției

Publicat

pe

Conferinta de presa IRIS - aniversare 35 de ani
Conferinta de presa IRIS - aniversare 35 de ani

În această vară, pe 22 iunie, Iris va sărbători implinirea a 35 de ani de la primul concert susținut pe scena Sălii Polivalente printr-o cântare de zile mari la Arena Națională Piața Constituției.

Concertul

Evenimentul va începe la ora 20:30 și nu va dura mai puțin de 3 ore. Nu vom vedea concerte în deschidere, dar invitați speciali vor fi Felicia Filip și Puya.

Membrii trupei au declarat că repetă intens, câte 5 ore în fiecare zi pentru concertul ce nu se va lăsa cu nimic mai prejos față de cele ale trupelor de renume internațional.

Scena va fi pe măsura calibrului acestui eveniment, așa cum ne anunța și Nelu Dumitrescu în interviul oferit de Iris pentru InfoMusic în luna decembrie a anului tercut. Ea va măsura 60 de metri în lățime și iar până la 16 metri înălțime va fi plasat un ecran de proiecţie.

Concertul va fi filmat cu 18 camere, iar materialul video produs va fi pus la dispoziția fanilor în format Full HD.

Concert Iris la Jukebox Venue pe 24 februarie 2012

Concert Iris la Jukebox Venue pe 24 februarie 2012

Noul single alături de Puya & lansarea albumului

Single-ul de promovare al aniversării de 35 de ani va fi un featuring între Iris și Puya și poartă numele „O lume doar a lor”. Acesta va fi lansat cel mai probabil săptămâna viitoare și va beneficia de un videoclip cel mai târziu la începutul lui mai. Versurile melodiei îi aparțin lui Dragoș Gărdescu (Puya), iar compoziția este o colaborare a solistului de rap cu Mihai Alexandru.

Nelu Dumitrescu anunțând piesele vechi selectate cu ajutorul fanilor pentru discul aniversar

Nelu Dumitrescu anunțând piesele vechi selectate cu ajutorul fanilor pentru discul aniversar

Albumul pe care Iris îl lansează în parteneriat cu Mihai Alexandru cu ocazia acestui concert aniversar va include, după cum ne anunțaseră, șapte compoziții noi și șapte hit-uri Iris reînregistrate. Piesele noi au fost scrise în colaborare cu Narcisa Suciu (aflată acum în Finlanda), iar cele vechi au fost votate de fani pe site-ul oficial al trupei. Cele mai îndrăgite piese Iris au reieșit următoarele:

  • Somn Bizar
  • Floare de Iris
  • Trenul fără naș
  • Pe ape
  • Baby
  • Noaptea
  • Strada ta

Bilete

Biletele pentru concertul aniversar Iris 35 de ani vor fi puse în vânzare chiar de astăzi (12 aprilie). Prețul lor variază în funcție de localizarea pe stadion. Cele mai ieftine sunt 50 de lei, urmate fiind de cele de 75 de lei, 100 de lei, lista încheindu-se cu locurile de la loja oficială al căror preț este de 150 de lei.

Conferinta de presa IRIS - aniversare 35 de ani

Conferinta de presa IRIS - aniversare 35 de ani

Conform datelor pe care le avem până acum, aniversarea Iris ce va avea loc în data 22 aprilie marchează primul concert de pe Arena Națională. Acest lucru ar putea implica vești proaste pentru fanii Linkin Park, trupă al cărei concert ar fi fost programat pentru 15 iunie conform ultimelor zvonuri, tot pe Arena Națională. Totuşi, pe stadion îi vom vedea pe Lady Gaga și pe Red Hot Chilli Peppers în luna august, vara aceasta este plină de concerte!

 

Emisiuni radio-tv

Ce concurenți de la X Factor România 2025 l-au uimit pe Puya

Cu premiera stabilită pe 26 ianuarie, X Factor România 2025 promite să aducă în fața publicului concurenți cu voci și povești de viață dezarmante. Noul jurat al emisiunii, Puya, s-a declarat impresionat de tinerii artiști veniți la audiții, detaliind ce anume l-a șocat cel mai mult.

Publicat

pe

Puya, jurat la X Factor România 2025
Puya, jurat la X Factor România 2025 │ FOTO: Captură YouTube

Un nou sezon al emisiunii de talente X Factor va debuta în curând la Antena 1. Show-ul se va difuza în fiecare duminică, de la ora 20. Delia, Puya, Marius Moga și Ștefan Bănică sunt cei 4 jurați ai show-ului.

Puya: "La 15-16 ani, să vii cu o voce atât de bună şi, în primul rând, cu o tehnică atât de bună şi cu o conduită de artist… păi eu mă gândesc ce făceam eu la 15 ani. Doamne, fereşte!"

Impresionat de tinerii concurenți veniți la audiții, Puya a declarat că nu se aștepta să vadă artiști cu tehnici vocale atât de bune la doar 15 - 16 ani, fiind uluit și de cei care profesează în alte domenii, dar continuă să lupte pentru visul lor.

"M-au surprins vocile lor, în primul rând. La 15-16 ani, să vii cu o voce atât de bună şi, în primul rând, cu o tehnică atât de bună şi cu o conduită de artist… păi eu mă gândesc ce făceam eu la 15 ani. Doamne, fereşte! Nu aveam nici pe departe organizarea copiilor ăstia. Şi, în acelaşi timp, m-au impresionat poveştile lor. Pentru că unii erau la muncă, ba chiar unii plecaţi pe afară. Eu ştiu cât de greu îti e să te mobilizi când eşti artist şi când n-ai altă muncă. Dar să mai ai şi o slujbă, de la 7 la 18. Nu ştiu cum îşi mai găsesc energia oamenii ăstia.

Am fost uimit să găsesc atât de multe talente în toate domeniile, de la, ce ştiu eu, lucrător în fabrica de conserve, la barman sau electronist. Şi îmi dau seama că asta e totuşi o dramă, tu stai şi faci un lucru şi visezi altul!"

În același promo-interviu, Puya a punctat şi importanţa participării într-un asemenea talent show pentru cei aflaţi la începutul carierei lor.

Puya: "Televiziunea are tot publicul din lume şi ăsta e un mare avantaj"

"Oamenilor ăstora li se oferă o şansă, li se oferă un public. Puţini înteleg că degeaba cânţi bine, până ajungi să ai un public, acolo 4-5 oameni care să fie în faţa ta, durează şi ani de zile. Aici, televiziunea are tot publicul din lume şi ăsta e un mare avantaj. Ai fost la preselecţie, că ai trecut, că n-ai trecut, ai beneficiat de nişte oameni, ai ascultat câteva discuţii în culise, ai fost atent la ce spun juraţii în cele 3 minute pe scenă… dacă ştii să foloseşti chestiile alea, sunt mai bune decât toate podcasturile la care te uiţi tu, e o experienţă clară, palpabilă, cu lumea muzicală."

Noul sezon X Factor promite să aducă povești de viață autentice și inspirație pentru noile generații. Premiera are loc pe 26 ianuarie 2025, show-ul urmând să se difuzeze în fiecare duminică, de la 20.00, la Antena 1.

VIDEO Promo: X Factor România 2025

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Delia despre noul sezon X Factor: "Oamenii vor avea un spectacol în fiecare duminică. E de neratat!"

Noul sezon X Factor se apropie cu rapiditate, iar Delia Matache, unul dintre jurații emisiunii, sporește nerăbdarea telespectatorilor. Artista s-a declarat încântată de calitatea concurenților care au venit la audiții și care pot fi văzuți și de cei de acasă din 26 ianuarie. Mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Delia pentru X Factor 2025
Delia pentru X Factor 2025 │ FOTO: Antena 1

Show-ul X Factor revine pe micile ecrane din 26 ianuarie, de la ora 20:00, pe Antena 1. În fiecare duminică, emisiune promite să aducă în casele telespectatorilor muzică, povești de viață autentice și inspirație pentru toate generațiile.

Audiţiile pentru emisiune i-au transformat pe juraţi în martorii unui spectacol de neuitat. Concurenţi care de care mai interesanţi s-au prezentat cu toate atuurile din dotare, iar unii dintre ei s-au asigurat că nu vor trece deloc neobservaţi. Este şi cazul unei trupe care a reuşit să şocheze de-a dreptul juriul în audiţii.

"A fost un moment foarte interesant construit, pe care n-am să-l uit şi despre care cred că o să ajungă viral. A fost o trupă care pe mine m-a uimit, m-a şocat, sunt un mare fan de-al lor deja! Nu vă pot spune decât atât: că la un moment dat s-a ajuns de pe scenă, direct pe masa juriului. A fost magic momentul şi da, pot spune că sunt fana lor!", a declarat Delia.

Artista a acceptat din nou invitația de a sta la masa juriului. Alături de ea se găsesc Ștefan Banică, Puya și Marius Moga. Emisiunea este prezentată de Mihai Morar și Adelina Chivu.

Delia: "Nu e doar o competiţie, e spectacol. Oamenii vor avea un spectacol în fiecare duminică. E de neratat!"

Delia este juratul cu cele mai multe sezoane X Factor la activ, astfel că e destul de greu să mai fie surprinsă de participanți. Cu toate acestea, cântăreața s-a declarat impresionată de noul sezon:

"Mi-am dat seama încă de la început că sezonul ăsta este spectacol, de-a dreptul, pentru că nivelul meu de adrenalină a crescut, nimic nu e previzibil. Iar eu de asta am nevoie ca să funcţionez! Mi se pare unul dintre cele mai bune sezoane de până acum!

Show-ul ăsta le oferă oamenilor în primul rând entertainment pe pâine. Nu trebuie decât să stai confortabil pe canapea şi să îl primeşti. Pur şi simplu vine concertul la tine acasă, deschizi televizorul şi îl primeşti. Nu e doar o competiţie, e spectacol. Oamenii vor avea un spectacol în fiecare duminică. E de neratat!"

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Ce dueluri muzicale vezi la Revelionul cel neBUN de la Antena 1

Antena 1 le aduce telespectatorilor un show care va marca momente muzicale în premieră. Delia, Zdob și Zdub, Ștefan Bănică și Iris se numără printre artiștii care se vor duela pe scenă. Revelionul cel neBUN - Duelul Starurilor începe pe 31 decembrie, de la ora 20:00.

Publicat

pe

Revelionul cel neBUN - Duelul starurilor 2025
Revelionul cel neBUN - Duelul starurilor 2025 │ FOTO: Antena 1

Revelionul cel neBUN de la Antena 1 va fi prezentat, în premieră, de doi dintre cei mai apreciați artiști din țară, iubiți pentru toate momentele pe care le-au creat împreună. Ilona Brezoianu și Florin Ristei vor fi alături de toți invitații serii, vor comenta fiecare Duel și vor anunța câștigătorii.

Ce dueluri muzicale te așteaptă la Revelionul cel neBUN de la Antena 1

Pe scenă vor avea loc 10 dueluri muzicale senzaționale între artiști care nu au mai fost niciodată în această ipostază. Aplauzele și uralele celor care se vor afla în public vor decide câștigătorii fiecărei bătălii.

Cele 10 dueluri muzicale de la Revelionul cel neBUN 2025:

  1. Delia vs Zdob și Zdub,
  2. Ștefan Bănică vs Iris,
  3. Mioara Velicu vs Maria Dragomiroiu,
  4. Adi Minune vs Jean de la Craiova,
  5. Aurelian Temișan vs Cătălin Crișan,
  6. Azur vs Generic,
  7. Connect-R vs Puya,
  8. Direcția 5 vs Voltaj,
  9. Luis Gabriel vs Bogdan de la Ploiești,
  10. Fly Project vs Randi.

Întreaga seară, unele dintre cele mai iubite vedete se vor afla la mese și vor face ca atmosfera să fie una de petrecere. JO, Bella Santiago, Ruby, Liviu Teodorescu, Shift, WRS, Maria Buză, Alexia Țalavutis, Valentin și Codruța Sanfira și mulți alții vor cânta, dansa și aduce starea de bine.

Momente umoristice la Revelionul cel neBUN - Duelul Starurilor 2025

Unii dintre cei mai cunoscuți actori din România, precum Magda Catone, Claudiu Istodor, Adriana Trandafir, Paula Chirilă, Anca Țurcașiu, Andreea Samson, Cornel Palade au pregătit momente speciale, care-i vor face pe cei de acasă să râdă cu gura până la urechi.

Tot voia bună și râsul la cote înalte vor fi aduse de două roast-uri de senzație, pregătite de Cosmin Natanticu.

Cine s-ar fi gândit că Donald Trump și Dana Budeanu ar putea ajunge... împreună... la Insula Iubirii și Power Couple? Radu Bucălae, Ioana State și Romică Țociu, care au pregătit două scenete spumoase.

Momente muzicale la Revelionul cel neBUN de la Antena 1

Loredana, Lupii lui Calancea, Surorile Osoianu, Robert Tudor, Pepe, Cornelia și Lupu Rednic, Mahala Rai Banda, Oana Radu, Jador, Lavinia Pîrva, Nea Mărin, Carmen Chindriș și Taraful Rutenilor sunt doar o parte dintre invitații speciali ai serii, care au pregătit super interpretări ale unor melodii fredonate de o țară întreagă.

Miezul nopții va fi completat de o surpriză. Florin Răducioiu, unul dintre jucătorii români de fotbal reprezentativi ai generației sale și mulți alții pe care-i vor descoperi cei de acasă, își vor face apariția și vor povesti despre Campionatul Mondial care va fi putea fi urmărit, în exclusivitate, la Antena 1, în 2026 și 2030.

Moment manifest by Radu Țibulcă

Un moment manifest, pregătită de Radu Țibulcă, va pune pe gânduri și va surprinde o realitate a anului ce tocmai se încheie.

Citește în continuare

Trending