Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

Adam Duritz (Counting Crows): ”Nu privim noul album ca pe unul de coveruri”

Publicat

pe

Adam Duritz
Adam Duritz │ FOTO: www.facebook.com

Noul album Counting Crows poate fi acum ascultat pe site-ul AlternativeAddiction.com. Materialul se intitulează ”Underwater Sunshine” și va fi lansat pe 10 aprilie.

Counting Crows

Counting Crows │ FOTO: www.visionaryartistrymag.com

Acesta este primul disc înregistrat de grup în ultimii 4 ani și este un album de alcătuit numai din coveruri. Solistul grupului, Adam Duritz, a mărturisit că se așteapta la multe critici în ceea ce privește discul. Într-un interviu pentru Music-News.com a declarat:

”Am scris pe twitter ceva de genul  – ascultați și reveniți cu plângeri -  Dar Counting Crows este ceea ce vrem noi să fie și nimeni nu ne poate spune ce să facem.”

În luna februarie, când a fost anunțat albumul, artistul a explicat că au vrut să facă un astfel de material deoarece consideră că există milioane de piese bune pe care le-au descoperit și pe care vor să le împărtășească fanilor.

”Astfel, discul conține melodii din anii 60 și până în prezent. Toate sunt minunate, iar cu această ocazie vor fi asculte de și mai multe persoane.”, a precizat Adam Duritz.

Adam Duritz

Adam Duritz │ FOTO: www.facebook.com

În plus, solistul a mărturisit că nu privește acest disc ca pe unul de coveruri.

”Înregistrarea acestor piese a fost foarte eliberatoare pentru mine, fiind un proces diferit. În esență am înregistrat cântece noi, doar că versurile de bază au fost compuse de altcineva. A fost extrem de important să realizăm versiuni diferite față de orginale.”

Duritz a mai dezvăluit că există o serie de piese înregistrate care nu au fost incluse pe album, dar pe care le vom asculta probabil pe viitoare materiale. Una dintre acestea este ”Local Boy In The Photograph” de la Stereophonics. Pe de altă parte, deși este foarte mulțumit de album, solistul este temător că vor exista nemulțumiri din partea fanilor care vor mereu noi materiale. De asemenea, artistul nu este de acord cu mentalitățiile oamenilor de marketing și ale marilor companii din industria muzicală. Astfel, pentru a avea libertate totală Counting Crows lansează noul album independent.

”Oamenii de marketing și marile companii caută mereu ceea ce avut succes și încearcă să repete experiența. Știu ce s-a vândut foarte bine, dar nu știu ce se va vinde foarte bine. Asta înseamnă că este mai greu pentru ei să găsească idei noi.”

Counting Crows - Cover Art

Counting Crows - Cover Art │ FOTO: www.facebook.com

Trending