Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

T.Rex - Dinozauri la Hard Rock Cafe

Publicat

pe

Paul Fenton și Marc Bolan
Paul Fenton și Marc Bolan

Nu trebuie să ai peste 40 de ani să fi auzit de T.Rex. Muzica lui Marc Bolan e de bagaj muzical. Bagajul oricărui ascultător ce-ar pretinde la un moment dat deschidere. T.Rex cântă la București în Hard Rock Caffe. Dacă nu ar fi dispărut prematur, Marc Bolan i-ar fi concurat cu trupa pe Beatles sau Rolling Stones. Fără a exagera, melodiile T.Rex au avut mare priză la publicul larg, printr-o simplitate magnetică - Children of The Revolution și Get It On sunt reperele pentru o primă audiție de T.Rex.

Click pentru galeria de fotografii din concertul T.Rex cu Paul Fenton

Paul Fenton și Marc Bolan

Paul Fenton și Marc Bolan

Asta e și părerea lui Paul Fenton, bateristul trupei. Am vorbit cu el la telefon despre istoria T.Rex, prilej să le ascult povestea, să aflu cum l-a cunoscut pe Marc Bolan, despre prietenia lor cu David Bowie și Paul McCartney. Din capul locului trebuie spus că Fenton îi poartă lui Bolan un respect ce merge până la scrierea unor poezii în memoria lui. Cei au devenit prieteni înainte de a fi colegi de trupă.

Paul Fenton a cântat inițial în trupa lui Jeff Christie, hitul notabil al acestora fiind “Yellow River”. Tot înainte să-l cunoască pe Marc Bolan a cântat în formația Carmen o muzică total diferită de cea care le-a scris istoria - o fuziune de flamenco și rock.

Viața lui Paul s-a schimbat prin mijlocirea producătorului Tony Visconti. Acesta i-a făcut cunoștință cu Marc Bolan, care, după spusele lui Fenton, “aprecia muzica trupei Carmen”. Se întâmpla în 1973, iar Tyrannosaurus Rex gustase deja din dulceața succesului. Până în 1977, când Bolan moare tragic, Fenton participă pe toate albumele – pornind de la “Zinc Alloy and the Hidden Riders of Tomorrow” din 1974.

Paul Fenton a continuat să cânte melodiile lui Marc Bolan în noua trupă T.Rex cu vechiul membru Mickey Fin. Povestea a reînceput în 1997, Fenton fiind ajutat de prietenul  Barry Newby, fostul manager de turneu de la Smokie. Au selectat componența și au colindat lumea. Din păcate Fin a murit în 2003, iar Fenton a rămas din vechea gardă care să ducă mai departe muzica dinozaurilor de la începutul anilor “70.

La 65 de ani, Paul Fenton se declară foarte fericit. Discuția noastră l-a prins undeva pe coasta mării, alături de iubita sa. L-am perceput plin de energie, alimentată prin concertele susținute în scurte turnee. “Lucrez, merg să cânt, particip la evenimente de caritate și scriu poezie”, ne-a împărtășit bateristul.

Paul Fenton și componența actuală T.Rex

Paul Fenton și componența actuală T.Rex

T.Rex este în prezent o trupă tribut Marc Bolan. Chiar dacă repertoriul e vechi, atmosfera live e cât se poate vie. Amintirile reapar în concerte să conecteze muzică bună cu nostalgia fiecărui spectator în parte. Componența îi reunește pe  Jay Spargo - voce, Dave Major clape/voce, Tony Allday - bas, Linda Dawson - voce.

Concertul de la Hard Rock Cafe va ține în jur de o oră. Va începe cu piese precum "Metal Guru" (hit number one), “Ride a White Swan”, fiind păstrate la final „Children of the Revolution” și „Bang a Gong (Get It On)”. Ne vedem la Hard Rock Cafe.

Trending