Laurențiu Duță și Andreea Bănică au lansat astăzi videoclipul celui mai nou single lansat în duet - “Shining Heart”. Clipul (vezi la final) a fost realizat de Alex Ceaușu și prezintă cu romantism și pasiune povestea unor îndrăgostiți. Cei doi sunt surprinși ba într-o cabină telefonică englezească, ba într-un taxi adăpostindu-se de ploaie, ba în scene fierbinți acoperiți de o vopsea inopinată, dominați de iubire, culoare și pasiune.
Scenele de zi din “Shining Heart” au fost filmate în Snagov la Castel Film, iar secvențele nocturne au fost înregistrate într-un club din București. Cele două planuri zi-noapte separă povestea îndrăgostiților de interpretarea celor doi artiști.
Single-ul “Shining Heart” se difuzează deja pe posturile de radio comerciale, iar videoclipul va fi preluat cât ai zice PLAY de televiziunile muzicale. Melodia este interpretată integral în limba engleză, înleznind succesul peste hotare. Aceasta poate fi descărcată de pe iTunes accesând linkul tinyurl.com/shining-heart
Lansarea clipului i-a oferit lui Laurențiu Duță ocazia să anunțe relansarea site-ului oficial, www.laurentiuduta.ro. Fostul membru 3Sud Est le-a transmis fanilor următorul mesaj:
“Întodeauna mi-a plăcut să fiu cât mai aproape de fanii mei, să știu ce simt, ce le place, ce își doresc. Noul site este exact ceea ce îmi doresc pentru a fi alături de cei cărora le place muzica mea, să fiu permanent în legătură cu ei”.