POZE – Covorul Roșu Premiile Grammy 2012 (credit foto Getty):
Ca în fiecare an, aparițiile pe Covorul Roșu au fost așteptate cu nerăbdare. Nicki Minaj a apărut într-o rochie Versace, nu atât de extravagantă , dar cu trimitere către Biserica Catolică. Criticii de modă au glumit în publicațiile lor, spunând că artista ar trebui ”să ceară iertare pentru păcatele pe care le-a săvârșit...împotriva modei”.
Katy Perry a decis ca la eveniment să adopte un look albastru din cap până-n picioare, astfel că, nu doar rochia sa creată de Elie Saab a fost o nuanță de bleu, ci și părul.
Fergie a fost îmbrăcată cu o rochie semnată Jean Paul Gaultier, a cărei culoare, un portocaliu aprins, se află în contrast cu lenjeria neagră, foarte vizibilă prin rochia transparentă...foarte transparentă...
Membrii Sum 41 au adoptat pentru Premiile Grammy combinația de blugi, tricou și sacou.
Rihanna s-a numărat printre cele mai bine îmbrăcate vedete, cu rochia neagră semnată Armani, cu decolteu în v, care se mula perfect cu trupul artistei.
De la simplitatea Rihannei trecem la rochia lui Lady Gaga, care este un amalgam de gothic – matrix – regină pe care criticii de modă nici nu știu cum să o comenteze.
TOP 10 artiști, melodii și albume ale anului 2024 pe Spotify - LISTĂ
Sfârșitul lui 2024 se apropie cu rapiditatea, și, cu această ocazie, Spotify celebrează cei mai ascultați artiști, cele mai populare melodii și cele mai apreciate albume ale acestui an. Te invităm să-i descoperi pe primii 10 din aceste categorii.
Spotify și-a creat o tradiție ca la finalul oricărui an să prezinte "Spotify Wrapped", o retrospectivă artistică, atât la nivel individual, cât și la nivel național sau global. De exemplu, un utilizator Spotify poate vedea ce piesă a ascultat cel mai des în anul respectiv, care a fost artistul preferat sau cum a evoluat stilul muzical în fiecare lună a anului, în funcție de muzica ascultată.
Spotify Wrapped face un rezumat și la nivel global al celor mai în vogă artiști. Vedete pop precum Chappell Roan, Shaboozey și Sabrina Carpenter au ajuns în fruntea topurilor platformei de streaming. Demn de menționat este faptul că s-a observat o creștere în muzica artistelor de sex feminin, în special în topul albumelor, unde femeile dețin primele opt locuri din cele zece.
Taylor Swift rămâne în continuare unul dintre cei mai apreciați artiști din lume. Tânăra de 34 de ani și-a revendicat pentru al doilea an consecutiv titlul de artist de top la nivel global, adunând peste 26,6 miliarde de streamuri datorită lansării noului său album, "The Tortured Poets Department".
Top 10 cei mai ascultați artiști la nivel global
Taylor Swift
The Weeknd
Bad Bunny
Drake
Billie Eilish
Travis Scott
Peso Pluma
Kanye West
Ariana Grande
Feid
Top 10 cele mai ascultate cântece la nivel global
"Espresso" - Sabrina Carpenter
"Beautiful Things" - Benson Boone
"BIRDS OF A FEATHER" - Billie Eilish
"Gata Only" - FloyyMenor, Cris Mj
"Lose Control" - Teddy Swims
"End of Beginning" - Djo
"Too Sweet" - Hozier
"One Of The Girls (with JENNIE, Lily Rose Depp)" - The Weeknd
"Cruel Summer" - Taylor Swift
"Die With A Smile" - Bruno Mars, Lady Gaga
Top 10 cele mai ascultate albume la nivel global
"THE TORTURED POETS DEPARTMENT: THE ANTHOLOGY" - Taylor Swift
"HIT ME HARD AND SOFT" - Billie Eilish
"Short n’ Sweet" - Sabrina Carpenter
"MAÑANA SERÁ BONITO" - Karol G
"eternal sunshine" - Ariana Grande
"1989 (Taylor’s Version)" - Taylor Swift
"SOS" - SZA
"Lover" - Taylor Swift
"Fireworks & Rollerblades" - Benson Boone
"Starboy" - The Weeknd
Top 10 cele mai virale cântece la nivel global
"Die With A Smile" - Bruno Mars, Lady Gaga
"BIRDS OF A FEATHER" - Billie Eilish
"Beautiful Things" - Benson Boone
"Lose Control" - Teddy Swims
"Good Luck, Babe!" - Chappell Roan
"Too Sweet" - Hozier
"we can’t be friends (wait for your love)" - Ariana Grande
Cine sunt cele mai mari staruri pop ale secolului 21 potrivit Billboard
Editorii reputatei publicații americane Billboard au realizat topul celor mai mari vedete pop ale secolului 21. După o analiză complexă, ce a inclus hiturile, albumele și aparițiile media, clasamentul a scos la iveală nume precum Taylor Swift, Beyonce și Rihanna. Pe ce poziție s-a clasat fiecare descoperiți în articol.
Beyonce / Taylor Swift / Rihanna │ FOTO: Colaj capturi YouTube
Cu 12 piese ajunse Number One în Topul HOT 100, dar și numeroase premii Grammy și apariții live electrizante, Beyonce a fost declarată de publicația Billboard cel mai mare star pop al secolului 21. Deși din punct de vedere al cifrelor, Taylor Swift se situează incontestabil pe prima poziție - de la vânzări de albume, la stream-uri și turnee sold-out - redacția Billboard a decis ca Beyonce să fie încoronată drept Cel mai mare star pop, grație celor 25 de ani de carieră, influență, evoluție și impact.
"Măreția lui Beyonce ca vedetă pop este evidentă atât la suprafață, cât și demnă de a fi explorată în ampla sa vastitate. O poți urmări pe scenă timp de jumătate de minut și poți observa instantaneu că este una dintre cele mai mari artiste ale tuturor timpurilor", scriu editorii Billboard într-un articol dedicat celei mai mari artiste pop a secolului 21.
Beyonce - "Be Alive" (Gala Premiilor Oscar 2022)
Poziționată pe locul 2 în topul Billboard, Taylor Swift are doar 34 de ani și lumea la picioarele ei. Cifrele sunt de partea sa, redactorii publicației americane enumerând impresionantele ei reușite:
este singurul artist din istorie care a câștigat premiul Grammy pentru Albumul Anului 4 ani la rând
a avut turneul cu cele mai mari încasări în 2023 (Turneul Eras)
se poziționează pe locul 2 în topul celor mai multe hituri în Billboard Hot 100, fiind depășită doar de Drake
se poziționează pe locul 2 în topul celor mai multe albume Number 1, fiind depășită doar de The Beatles.
Rezumând toate aceste performanțe, Billboard concluzionează:
"Este miliardară, fiind singura femeie care a agonisit această avere predominant prin muzică. Este cea mai faimoasă femeie din lume."
Taylor Swift - Live la American Music Awards 2019
Pe poziția a 3-a este Rihanna. Potrivit Billboard, Rihanna declara la debutul carierei sale, în 2007, că își dorește să fie "Madonna, varianta de culoare". În mare parte i-a reușit. Deși are doar 36 de ani, Rihanna este un reper în muzică, fashion și divertisment.
"Aceste două lucruri - abilitatea sa de a fi naturală fără efort și timbrul ei vocal distinct, care infuzează accentul ei și o răgușeală inconfundabilă - s-au dovedit a fi cele mai importante pietre de temelie în cariera sa", notează editorii Billboard.
Rihanna Live la Gala Premiilor Oscar 2023
Pe următoarele poziții în topul Billboard se situează Drake, Lady Gaga și, surprinzător, Britney Spears. Găsiți mai jos clasamentul complet.
Top 10 Cele mai mari staruri pop ale secolului 21 (Billboard)
Adele, în lacrimi după ce Celine Dion a venit la concertul ei
Adele a fost profund impresionată de prezența lui Celine Dion la unul dintre concertele ei din Vegas. Când privirile li s-au intersectat, cele două s-au îmbrățișat, vizibil emoționate. Post eveniment, artista britanică i-a transmis lui Celine un mesaj plin de recunoștință.
Adele și Celine Dion │ FOTO: Captură Instagram Adele
Adele a fost extrem de mișcată de gestul pe care Celine Dion l-a făcut sâmbăta aceasta. Artista canadiană a asistat la show-ul lui Adele din Las Vegas, prezența ei în sala de la Colosseum făcând pe Adele să plângă de fericire.
După concert, Adele i-a transmis lui Celine un mesaj încărcat de emoție, în care îi mărturisește cât de mult o admiră și o apreciază.
"De aproape doi ani cânt într-o sală de la Colosseum în care a cântat Celine Dion. Mai am patru săptămâni. A fost singura sală în care am vrut să cânt în Las Vegas, pentru că a fost construită pentru ea. Am o fotografie cu ea chiar lângă scenă, pe care o ating în fiecare seară înainte să cânt, iar weekend-ul acesta a venit la concertul meu și a fost o surpriză și un mare MOMENT!!", a povestit Adele într-un mesaj publicat pe pagina sa de Instagram, adăugând și o poză care surprinde momentul întâlnirii celor două.
Adele: "Nu există cuvinte care să descrie ceea ce însemni tu pentru mine"
În continuarea mesajului său, Adele îi spune artistei canadiene că nu va uita niciodată această întâlnire și că nu poate fi descris în cuvinte ceea ce a simțit.
"Celine, te iubesc foarte, foarte mult. Nu există cuvinte care să descrie ceea ce însemni tu pentru mine, sau ce înseamnă pentru mine faptul că ai venit la concertul meu, sau cum m-am simțit când te-am văzut în sală alături de frumoasa ta familie. M-am simțit minunat să fiu acolo și a fost o mare onoare pentru mine, iar seara aceasta de sâmbătă va rămâne în amintirea mea pentru totdeauna. Această întâlnire cu tine acolo a fost un moment care m-a readus la începuturi. Îți mulțumesc din suflet."
Celine Dion nu a răspuns încă la acest mesaj, însă reacțiile colegilor de breaslă nu au întârziat să apară. Rita Ora a scris: "Nu eu plâng....tu plângi", iar Kylie Minogue a postat două inimi, ca răspuns la declarațiile înduioșătoare ale lui Adele.