Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

Corey Taylor şi Shawn Crahan au lansat primul film, Thy Shalt (VIDEO)

Publicat

pe

Corey Taylor şi Shawn “Clown” Crahan au pus bazele propriei companii de film şi televiziune, Living Breathing Films iar pentru a demonstra ca se ţin de cuvânt, au lansat un film de 15 minute, Thy Shalt I, care a fost vizionat la Sundance Film Festival, săptămâna trecută, în Utah.

Potrivit celor doi membri Slipknot, compania lor de film va aborda în special misterul, suspansul, partea horror şi întunecată a vieţii în majoritatea filmelor pe care au de gând să le facă. Pe site-ul oficial al companiei livingbreathingfilms.com, se precizează că privitorii vor avea parte de un alt fel de artă, de o viziune proaspătă asupra vieţii şi morţii. Daca doriţi să va fie frică, în adevăratul sens al cuvântului, fiţi cu noi, se specifică pe site, dacă nu, nu ne staţi în cale. Primul proiect al companiei, filmul de 15 minute Thy Shalt I, este unul de factură psihologică, a spus Taylor, care cu siguranţă îi va face pe privitori să-si pună o mulţime de întrebări. Pelicula de 15 minute a fost prezentată la Sundance Film Festival.

Shawn şi Corey sunt nume importante în lumea muzicii, iar Taylor, recunoscut şi pentru colaborările pe care le are cu trupa Stone Sour, s-a remarcat şi ca scriitor. Cartea lui, Seven Deadly Sins: Settling the Argument Between Born Bad and Damaged Good a fost un bestseller care a primit cronici pozitive . De asemenea, cei doi au fost implicaţi într-o mulţime de proiecte cum ar fi documentarele Voliminal: Inside the Nine (2006), Nine: The Making of "All Hope Is Gone" (2008), (sic)nesess (2010), Goat (2011)

 

 

Comentează

Muzică nouă

Corey Taylor sună excelent de agresiv pe piesa Wargasm "70% Dead"

Se întâmplă tot mai des în ultimii ani să auzim artişti care îşi etalează un talent aparte pe colaborări în vreme ce pe proiectele lor artistice sunt mai... cuminţi. Corey Taylor nu a mai fost aşa agresiv cum îl auzim pe "70% Dead" alături de Wargasm de ceva vreme. O fi şi mixajul de vină...

Publicat

pe

Coperta single Corey Taylor Wargasm 70% Dead
Coperta single Corey Taylor Wargasm 70% Dead │ FOTO: Wargasm

Urmăresc Wargasm de câţiva ani şi îi consider un fel de succesori spirituali pentru Mindless Self Indulgence. Wargasm este o trupă britanică de muzică rock și electronică, cunoscută pentru stilul energic și combinația de genuri muzicale precum nu-metal, punk, și electro. Formația este alcătuită din Milkie Way (vocalistă și basistă) și Sam Matlock (vocalist și chitarist). Grupul e format în 2018 şi are riff-uri dure de chitară, teme NSFW şi voce agresivă.

Corey Taylor nu mai are nevoie de nicio prezentare, din postura de solist al trupei Slipknot, dar şi al proiectului secundar Stone Sour, care e în pauză... de tot. În ultimii ani l-am găsit pe Corey mai degrabă în postura de artist solo, în care a ajuns şi la noi pe 31 mai. Promovează în aceste zile al doilea său album solo, "CMF2".

Revenind la piesă "70% Dead", ea a fost înregistrată în vreme ce Wargasm era în turneu alături de Corey Taylor în SUA, deschizând show-urile sale. Versurile acestui track sunt despre război, boală, inegalitate. După ce a fost în turneu cu Enter Shikari şi Limp Bizkit în 2022, Wargasm l-a însoţit pe Corey Taylor în turneul său american.

Duo-ul britanic a primit laude de la Jonathan Davis de la Korn şi Fred Durst de la Limp Bizkit. Albumul de debut venea de abia în 2023, "Venom", după o serie de EP-uri şi single-uri.

De altfel Wargasm are şi piesă cu Fred Durst, "Bang Ya Head". A mai fost în turneu şi cu Babymetal şi Royal Blood. Pe aceştia din urmă îi vedem la Summer Well apropo.

Citește în continuare

Trending