Bobby Gillespie, solistul trupei Primal Scream a dezvăluit că ia cerut dansatorului Bez de la Happy Mondays să-l înlocuiască pe basistul lor, Mani, care s-a întors în The Stone Roses.
Potrivit unui interviu oferit de artist revistei NME, acesta a declarat că, deși Mani a părăsit trupa, totul este ”cool” între ei.
”M-am întâlnit la un eveniment cu Bez, iar el m-a întrebat ce o să fac acum, că Mani a plecat. Atunci l-am întrebat dacă vrea să se alăture trupei. Bez mi-a zis că i-ar plăcea foarte mult, dar nu știe să cânte bas”, povestește Gillespie.
Tot în cadrul interviului, artistul dezvăluie că Kevin Shields de la My Bloody Valentine lucrează la cel de-al zecelea album al formației.
Gillespie a mai explicat că în prezent grupul nu aparține de nicio casă de discuri, deoarece trebuie să se stabilizeze înainte de a se gândi la un nou material discografic, luând în calcul posibilitatea de a lansa viitorul disc independent.