Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

Mălina Olinescu a murit. Sinucidere sau accident?

Publicat

pe

malina olinescu a murit
malina olinescu a murit

Cântăreaţa Mălina Olinescu (37 ani) a murit azi-noapte, 11 decembrie 2011, după o cădere în gol de la etajul şase, anunţă protv.ro.

malina olinescu a murit

Trupul artistei a fost descoperit fără suflare în faţa blocului din Bucureşti unde locuia. Medicii au încercat aproape 30 de minute să-i redea pulsul, însă eforturile lor au fost fără succes. Poliţiştii încă nu au stabilit dacă moartea artistei a survenit în urma unui accident sau a unei sinucideri.

Mălina Olinescu s-a născut pe 29 ianuarie 1974, în Bucureşti, într-o familie de artişti. A fost fiica celebrei cântăreţe Doina Spătaru şi a actorului Boris Olinescu. Și-a început cariera muzicală la vârsta de 5 ani, participând la numeroase festivaluri. Un pas important a fost în 1996, "Şcoala Vedetelor" rampă de lansare pentru numeroşi artişti. În 1997 a obţinut premiul I la secţiunea "Şlagăre", cu melodia "Mi-e dor de tine", pe scena Festivalului Mamaia.

Malina Olinescu - Mi-e dor de tine

În anul 2000, s-a căsătorit cu Dan Stesco (Compact), de care a divorţat 8 ani mai târziu. Despărţirea a fost una foarte grea, fiind o perioadă sub supravegherea medicilor.

Călin Geambaşu: "Şefa Spitalului Elias a avut-o sub grijă o perioadă, s-a dus să facă acolo nişte investigaţii, dar când se ținea de tratament, când nu. Tentative nu a mai avut, ne tot vorbea însă despre asta, dar nu credeam totuşi că o s-o facă şi nici nu voiam să apăsăm foarte mult pe problemă. Era foarte împlinită: profesional, prietenii îi sunt alături, nu e un om părăsit."

Deşi cariera sa nu mai era în lumina reflectoarelor, Mălina s-a alăturat grupului condus de Petre Geambașu. Anul acesta a filmat împreună cu fratele ei vitreg, Călin Geambașu, mai multe videoclipuri. Totul arăta atunci foarte bine pentru ea şi îşi făcea chiar planuri pentru anul viitor.

Călin Geambașu: "Sunt foarte fericit că glasul ei va rămâne, fiindcă anul acesta noi am filmat foarte multe melodii. Am filmat 80 de videoclipuri în care este şi ea. În asemenea momente, lacrimile îşi mai au rostul?"

3 comentarii

Trending