Iată că Sala Palatului a mai bifat un nume pe lista sa de cântăreţi internaţionali cu o istorie muzicală mai mare de 20 de ani, şi anume cel al lui Engelbert Humperdinck. Aşa că, după o lună de zile în care afişe şi bannere prin tot oraşul îi anunţau venirea, cântăreţul britanic în vârstă de 75 de ani a fost primit cu bucurie şi urale de către un public numeros, care aproape umplea la capacitate maximă Sala Palatului.
Încălzirea a fost făcută de Gabriel Cotabiţă, care a avut grijă să pună publicul în mişcare alături de Andrei Tudor şi o întreagă trupă, cântând piese piese celebre primite cu entuziasm de public. După o apariţie elegantă, charismatică, energică, dar destul de scurtă, Gabriel Cotabiţă şi trupa sa îi fac prezentarea lui Engelbert Humperdinck şi eliberează scena pentru show-ul artistului.
Gabriel Cotabiță în deschiderea concertului Engelbert Humperdinck, Bucuresti 2011
Deschiderea concertului lui Humperdinck este făcută pe cele două ecrane amplasate în stânga şi în dreapta scenei, cu proiecţia unei poante a comedianului britanic Eddie Izzard, legată de numele de scenă al artistului, care bineînţeles că stârneşte râsul publicului şi apoi aplauze datorate intrării sale în scenă. Domnul Humperdinck arată o vârstă cu 20 de ani mai mică decât cea pe care o are şi o energie poate cu 30 de ani mai tânără, prezentându-se într-o ţinută elegantă publicului (care mai târziu va suferi modificări), alături de o trupă numeroasă de muzicieni, la fel de plini de energie şi entuziasm ca muzicianul.
Ca să vă lămurim curiozitatea legată de numele de scenă, vă spunem că este numele unui compozitor care a murit în anul 1920 şi pe care managerul artistului l-a ales, numele său, “Arnold George Dorsey”, fiind unul mult prea fad pentru o apariţie scenică.
Desfăşurarea concertului a fost una cât se poate de delectabilă, plină de momente în care publicul cânta la unison melodii ale diverşilor artişti, ce au fost făcute faimoase pe parcursul timpului de interpretarea lui Humperdinck, alături de care am avut parte şi de piese originale ale artistului, toate redate cu o interpretare vocală remarcabilă şi o prezenţă scenică spirituală şi pretenţioasă. Piese precum “A man without love”, “Honky tonk world”, “Release me” sau “I did it my way” au făcut deliciul audienţei, în mare parte alcătuită din oameni trecuţi de vârsta tinereţii, care probabil şi-l aminteau pe cântăreţ aşa cum apărea în fotografii și filmări de acum 40 de ani pe ecranele din lateralele scenei.
Nu puţine au fost momentele în care artistul i-a atras atenţia sunetistului pentru a face diverse modificări, oprindu-se chiar din mijlocul pieselor pentru că nu se auzea în cască, reluându-le apoi, în cea mai naturală şi amuzantă manieră posibil, făcându-ne să nu realizam că astfel de episoade nu se întâmplă de obicei într-un concert mare.
Dorinţa de a oferi spectacol publicului se manifesta prin diverse momente de dans ale cântăreţului, cât şi prin multă interacţiune şi comunicare cu trupa sa, ai căror membri a avut grijă să ni-l prezinte în repetate rânduri pe parcursul serii. Un alt moment delicios a fost cel în care artistul a rugat o doamnă sau domnişoară din public să vină alături de el pe scenă, a aşezat-o pe un scaun, şi-a cerut scuze în avans soţului şi i-a cântat, s-a aşezat pe ea şi a mângâiat-o, manifestându-şi astfel imensa dragoste faţă de femei. Momentul a fost surprins în clipul video de mai jos:
Concertul s-a încheiat după mai bine de o oră şi jumătate de spectacol, cu Engelbert Humperdinck îmbrăcând un halat roşu şi demonstrându-şi încă o dată vitalitatea prin câteva mişcări de box, şi să nu uităm de faimoasele sale batiste roşii, cu care s-a şters pe parcursul concertului şi pe care la final le-a împărţit publicului entuziasmat.
Pe drumul către ieşire, cel puţin doi bărbaţi încă mai fredonau “Please release me, let me go, for I don’t love you anymore. To waste my life would be a sin, so release me and let me love again.”
Fotografii de la concertul Engelbert Humperdinck:
