În data de 15 noiembrie 2011 a avut loc primul concert din România al celebrului pianist Havasi, care, alături de o orchestră de 100 de muzicieni, a ridicat în picioare întreaga Sală a Palatului pe ritmurile eclectice ale noii sale producţii Havasi Symphonic Red Concert Show.
„Trebuie să asculţi asta! E magnifică! Şi curăţă chakrele”, îmi spunea amica mea yoghin vârându-mi rapid pe mess melodia The Storm a lui Havasi. Evident, la auzul unei asemenea alăturări de cuvinte, ca magnifică, muzică şi chakre, nu m-am putut abţine de la un mişto bine plasat: ”Domnul este cumva vreun Domestos muzico-spiritual?”. Dar toate poantele mele, pe care le fabricam febril în minte pentru a fi servite după audiţie, au început să pălească treptat de pe la sfertul melodiei, moment în care mi-am dat seama că muzica asta are potenţial şi ar trebui să-i dau o şansă. Pe la jumătate mă captivase cu totul şi simţeam cum plutesc pe tărîmuri cu mandarini şi flori de cireş. La sfîrşit se conturase un zîmbet larg, demn de Julia Roberts, care se întindea dintr-o parte-n alta a feţei. Dar ce zic eu sfârşit, că am pus rewind rapid, ca nu cumva să se termine starea bună şi să revin la pleoşteala de zi mohorîtă de sfârșit de toamnă.
După aceea, a continuat o adevărată cavalcadă pe YouTube în căutare de piese Havasi. Concluzia? Toate numai una şi una, unice, aşa cum e şi creatorul lor – unul dintre cei mai apreciaţi pianişti şi compozitori ai lumii, cu 32 de ani de „experienţă la clape”, deţinător al titlului de Cel mai Rapid Pianist, acordat de Guiness Book of Records, şi (aici o să rămâi cu gura căscată) luptător de box thailandez, cu o experienţă „grea”, de 10 ani.
Dar să revin la oile şi chakrele noastre. Evident că după ce mi-am administrat Havasi în supradoze vreo două luni, zi de zi, pentru păstrarea zenului la cote acceptabile, am năvălit şi la concert... la fix că, deh, doar nu era să pierd primele acorduri. Cum a fost? Păi, dacă n-ai semnat condica, îţi pot spune că ai de ce să foloseşti linguriţa în scopuri violente. Amica mea a avut dreptate (oricît nu-mi place să recunosc că am greşit eu): muzica omului ăstuia ţi se duce direct la suflet şi îţi vorbeşte pe limba ta, fie că în general preferi metale, folk sau house.
Concertul a debutat cu o piesă de forţă, „Lacrimosa”, după care au urmat deja celebrele The Unbending Tree, Generali, Try to Stop Me, Dusty Road, Walking in Paris, Lovers Of The Sun (le-am enumerat ca să-ţi faci playlistul pentru următoarele zile) şi ca apogeu, spectaculoasa The Storm.
Recunosc cu mîna pe inimă că acesta a fost unul dintre cele mai bune showuri la care am fost vreodată (feelingul a fost aproape la fel de puternic ca la Roger Waters - The Wall) – luminile, imaginile, muzicienii excepţionali ai orchestrei (printre care se numără mulţi români), dar şi joaca de-a rockul cu pianul lui Havasi şi tobele rockerului Endi.
În concluzie... N-am concluzie. Tocmai ascult din nou Generali şi urmează Farewell.
Câteva fotografii de la concert și declarația lui Havasi la finalul acestuia poți găsi și în articolul acesta.
