Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

Black Sabbath se reunește?!

Publicat

pe

Black Sabbath se reuneste cu Ozzy
Black Sabbath se reuneste cu Ozzy

Black Sabbath se reuneste cu OzzyDupă o perioadă de incertitudine , chitaristul Tony Iommi, care în urmă cu ceva vreme infirma violent orice zvon cu privire la reunirea Black Sabbath, a declarat că membrii trupei s-au întâlnit în studio pentru repetiții.

Comentariile lui Iommi au venit după ce Ozzy Osbourne, solistul trupei a declarat că există "o posibilitate foarte, foarte mare" ca în viitor el, Iommi, Geezer Butler şi Bill Ward să revină în formula iniţială.

Într-un interviu, chitaristul a declarat:

"În acest moment suntem în discuţii cu privire la potențiala reunire, încă nu ştim sigur ce se va întâmpla. Nu am luat decizia finală dar măcar ne gândim la acest aspect. Încă discutăm, am repetat împreună şi a fost minunat."

El a continuat:

"Nu am anunţat încă nimic pentru că decizia finală încă nu a fost luată şi nu vrem ca acest lucru să se întoarcă împotriva noastră. "Oh, aţi spus că vă reuniţi şi nu aţi făcut-o." Deci, nu ştiu, vom vedea, ne dorim, însă este mult mai complicat de-atât."

Black Sabbath - Paranoid

Premii muzicale

Ozzy Osbourne a fost introdus în Rock & Roll Hall of Fame

Ozzy Osbourne a intrat oficial în Rock & Roll Hall of Fame ca artist solo. Jack Black a fost cel care l-a introdus pe vocalistul Black Sabbath, actorul și solistul TENACIOUS D prezentându-și cu acest prilej aprecierea pentru Ozzy într-un discurs măgulitor. Ceremonia a avut loc la Rocket Mortgage Fieldhouse din Cleveland, Ohio.

Publicat

pe

Ozzy Osbourne fotografie oficiala 2022
Ozzy Osbourne fotografie oficiala 2022 │ FOTO: Ross Halfin www.facebook.com

La aproape 20 de ani de la introducerea trupei Black Sabbath în Rock & Roll Hall of Fame, Ozzy Osbourne a fost din nou omagiat, de această dată pentru activitatea sa ca artist solo. Jack Black l-a numit fără rezerve "cel mai mare vocalist din istoria rock’n’roll-ului", iar Ozzy a fost vizibil emoționat și recunoscător pentru cuvintele frumoase ce i-au fost adresate în cadrul celei de-a 39-a ediții a Rock & Roll Hall of Fame. Jack l-a măgulit pe Ozzy etichetându-l drept "nenorocitul" care "a inventat heavy metal-ul", spunându-i că primele albume cu Black Sabbath au oferit publicului "cea mai întunecată și mai apăsătoare muzică pe care a auzit-o lumea vreodată".

Ozzy Osbourne: "Fanii mei au fost atât de loiali de-a lungul anilor, încât nici nu pot să le mulțumesc îndeajuns"

"Ei bine, iată-ne aici. Știți ceva? Nu-mi vine nici mie să cred că sunt aici. Lăsați-mă să dau mulțumirile la o parte, pentru că nu vreau să vă plictisesc cu un monolog lung. Aș vrea să le mulțumesc tuturor celor care m-au votat pentru a intra în Rock And Roll Hall Of Fame ca artist solo. Mulțumesc din suflet. Mulțumesc. Mulțumesc. Mulțumesc.

Fanii mei au fost atât de loiali de-a lungul anilor, încât nici nu pot să le mulțumesc îndeajuns. Am avut norocul de a cânta de-a lungul anilor cu unii dintre cei mai mari chitariști ai lumii, cei mai mari toboșari, și cei mai mari basiști, iar o parte dintre ei sunt aici acum. Dar trebuie neapărat să-l menționez pe Randy Rhoads (fostul chitarist al lui Ozzy). Dacă nu are fi fost Randy Rhoads, nu cred că aș sta aici acum. Și mai presus de asta, trebuie să o menționez și pe soția mea, Sharon. Mi-a salvat viața. Iar nepoții și copiii mei la fel. Îi iubesc pe toți.

Și cu acestea fiind spuse, îi voi da legătura înapoi lui Jack și voi lăsa show-ul să continue", a spus Ozzy Osbourne în discursul său de mulțumire.

A urmat un show live de excepție, pe scenă urcând muzicieni legendari: bateristul RHCP, Chad Smith, basistul Metallica (și fostul basist al lui Ozzy), Robert Trujillo, producătorul și multi-instrumentistul Andrew Watt și clapeista Adam Wakeman. Lor li s-au alăturat liderul TOOL Maynard James Keenan și Wolfgang Van Halen pentru prima melodie a setului, "Crazy Train". Zakk Wylde și starul country Jelly Roll au urcat pe scenă pentru următoarea melodie, "Mama I’m Coming Home", iar Billy Idol a preluat vocea pentru cea de-a treia și ultima melodie, "No More Tears".

În vârstă de 75 de ani, Ozzy Osbourne și-a câștigat dreptul de a intra în Rock & Roll Hall of Fame grație a mai bine de 5 decenii de activitate ca artist solo. Acesta a mai fost introdus în Hall of Fame și în 2006, alături de colegii din trupa Black Sabbath, în același an fiind omagiați și LYNYRD SKYNYRD, Mike Davis și BLONDIE.

Legendarul chitarist al lui Ozzy, Randy Rhoads, a fost inclus postum în Rock And Roll Hall Of Fame în cadrul ceremoniei din 2021. Acesta a primit Premiul pentru Excelență Muzicală.

Cine a mai fost introdus în Rock & Roll Hall of Fame în 2024

Mary J. Blige, Cher, Dave Matthews Band, Foreigner, Peter Frampton și Kool & The Gang au fost, de asemenea introduși în Rock & Roll Hall of Fame. Onorurile au fost acordate de către Chuck D, Julia Roberts, Method Man, Dr. Dre, Dave Chappelle și populara actriță Zendaya.

VIDEO: Rezumatul ceremoniei Rock & Roll Hall of Fame 2024

Citește în continuare

Trending