Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

Queen s-ar putea reuni pentru Jocurile Olimpice

Publicat

pe

Roger Taylor
Roger Taylor

Bateristul trupei Queen, Roger Taylor a mărturisit că este foarte posibil ca formația să se reunească cu solistul Paul Rodgers pentru a susține o serie de concerte, inclusiv la Jocurile Olimpice ce se desfășoară anul viitor în vară.

”Nu exclud o reuniune. Chiar am citit zilele trecute o declarație a lui Paul în care spunea că nu l-ar deranja să repete experiența. Dacă s-ar ivi ceva special, precum Jocurile Olimpice, am cânta din nou. Cu siguranță nu aș refuza, iar el este un cântăreț excepțional”, a declarat Roger Taylor pentru revista Rolling Stone.

Roger Taylor

În perioada 2004 – 2009 Rodgers a fost solistul trupei Queen, alături de care a plecat în turnee și a înregistrat un album, însă de atunci nu au mai concertat împreună.

Roger Taylor a mai dezvăluit că are de gând să consolideze o trupă tribut, care să cânte piesele Queen. Noul proiect muzical se va intitula The Queen Extravaganza, iar în prezent, bateristul a deschis porțile pentru audiții.

Muzică nouă

Queen lucrează la muzică nouă, după 30 de ani, conform lui Roger Taylor

Toboşarul trupei Queen, Roger Taylor a menţionat în premieră posibilitatea ca trupa să înregistreze muzică nouă, pentru prima dată după 30 de ani. Grupul nu a mai lansat un album nou din 1995, când apărea "Made in Heaven", la 4 ani de la moartea lui Freddie Mercury.

Publicat

pe

Roger Taylor - Concert Queen + Adam Lambert │ FOTO: Ionut%20Paraschiv%20

Roger Taylor a discutat cu fanii recent, în cadrul unui interviu ţinut de revista Uncut. Unul dintre fani a întrebat dacă vom mai auzi muzică nouă de la Queen vreodată, iar toboşarul a răspuns astfel:

"Ei bine, cred că am putea! Eu și Brian vorbeam zilele trecute și amândoi am spus că, dacă simțim că avem material bun, de ce nu? Încă putem cânta, încă putem interpreta. Așa că nu văd de ce nu."

În acest moment Queen mai are doar 2 dintre membrii originali ai trupei, Brian May la chitara şi Roger Taylor la tobe. Basistul John Deacon s-a retras în anii 1990. Cei doi membri activi au avut totuşi turnee şi concerte, iar între 2004 şi 2009 l-au avut la voce pe Paul Rodgers, de la trupa Free. S-a încercat şi crearea unui album cu acesta, "The Cosmos Rocks", dar nu a fost bine primit.

Ceea ce însuşi Taylor recunoştea într-un interviu din 2015. Aparent Paul avea prea mult blues şi soul infuzate în voce. DE atunci muzicienii au colaborat cu Adam Lambert în postura de solist, ceva mai bine primit de public. Totuşi nu am avut parte sid e material nou. Ci doar de o uşoară regândire a hitului "We Are the Champions", în versiunea pandemică "You Are the Champions".

Adam Lambert a preluat rolul de solist în anul 2011. Ultimul album Queen, cel cu numărul 15 a fost "Made în Heaven", lansat în 1995. Nu uităm şi de piesa găsită în arhive, nemaiauzita până atunci şi lansată în 2022, "Face It Alone", care includea vocea lui Freddie Mercury. Iar în 2023 May a dezvăluit că lucrase la nişte riff-uri noi pentru un album nou cu Lambert.

În ultimii ani, trupa Queen a continuat să fie activă, concertând alături de Adam Lambert ca solist principal. Cel mai important proiect al trupei este turneul "The Rhapsody Tour," care a început în 2019. În 2023, Queen a avut un turneu de succes în America de Nord, susținând concerte în orașe mari precum Los Angeles, New York și Toronto. Setlistul turneului include piese emblematice precum "We Will Rock You," "Radio Ga Ga" și "Bohemian Rhapsody," acompaniate de un spectacol impresionant cu efecte speciale și designuri de scenă inovatoare.

De asemenea, Queen + Adam Lambert au anunțat planuri pentru 2024, inclusiv un turneu în Japonia, unde vor avea cinci spectacole în februarie, în orașe precum Tokyo și Osaka. Brian May și Roger Taylor au sugerat că acesta ar putea fi ultimul lor turneu extins, dar și-au exprimat dorința de a continua să performeze live atât timp cât sunt capabili.

Citește în continuare

Trending