Urmărește-ne în Social Media

Toate stirile

O săptămână până la Folk Maraton!

Publicat

pe

Afis_Folk Maraton 2011
Afis_Folk Maraton 2011

Afis_Folk Maraton 2011Doar o săptămână ne mai desparte de ediţia cu numărul doi a evenimentului Folk Maraton, desfășurat anul acesta pe 4 octombrie 2011 de la ora 19:00 pe scena Sălii Palatului din Bucureşti.

Din line-up-ul serii fac parte: Alexandru Andrieş, Florin Chilian, Mircea Vintilă, Brambura, Maria Gheorghiu, Alina Manole Band, Emeric Set, Hara, Ducu Bertzi, Mihai Neniță, Doru Stănculescu, Zoia Alecu, Adrian Sărmășan, Laci Kovacs, Jimi Laco şi Ţapinarii, care vor veni în faţa publicului bucureştean atât cu piese cunoscute, cât şi cu materiale noi.

Alexandru Andrieş a lansat de curând albumul “Incorekt” care include 20 de piese compuse de în cea mai mare parte de el.

Pentru Alina Manole, Folk Maraton înseamnă un prilej de întâlnire cu fanii, după două momente importante- lansarea albumului “Dragoste în 3” şi a videoclipului pentru melodia “Ea nu mă ştie”, una din piesele de referinţă ale noului material.

Pe scenă vor urca şi tinere talente, precum: Endi Glickman, Bogdan Grosu, Claudia Ciobanu, Nicoleta Nina Neagu şi Vlad Chiurlea. Iar întregul Maraton va fi încununat de un moment special, în memoria neuitatului Florian Pittiş.

Biletele “Folk Maraton” pot fi achiziţionate din reţeaua Vreau Bilet: Unirea Shopping Center, locaţiile Music Box, Sala Palatului, Palatul Naţional al Copiilor, Librăria Eminescu, şi online pe www.vreaubilet.ro la următoarele preţuri ce variază în funcţie de categoria de loc: VIP -100 lei, Cat. I - 80 lei, Cat. II - 70 lei, Cat. III- 60 lei, Cat IV - 40 lei.

Concerte & turnee

Cea de-a zecea ediție "Flori pentru suflet - Remember Florian Pittiș" are loc pe 4 octombrie 2024

Evenimentul "Flori pentru suflet - Remember Florian Pittiș" își propune să aducă în fiecare an în fața mai vechilor sau mai tinerelor generații în blue-jeans lecțiile de cultură, de poezie, de teatru, de literatură şi de muzică bună pe care Florian Pittiș le-a oferit.

Publicat

pe

Poster "Flori pentru suflet - Remember Florian Pittiș" 2024
Poster "Flori pentru suflet - Remember Florian Pittiș" 2024

Primăria Sectorului 3 pregătește pe 4 octombrie, la scena din Parcul Titan, "Flori pentru suflet - Remember Florian Pittiș". Ajuns la cea de-a X-a ediție, evenimentul este organizat chiar de ziua de naștere a artistului. O particularitate a acestei ediții aniversare este participarea extraordinară a Orchestrei Simfonice București & Band, cu Relu Bițulescu, Lyuben Gordievski, Ciprian Pop, Virgil Popescu, Sorin Voinea, sub bagheta dirijorului Daniel Jinga.

Soliștii invitați ai evenimentului sunt Zoia Alecu, Nicu Alifantis, Mircea Baniciu, Marius Bațu, Ducu Bertzi, Florin Chilian, Maria Gheorghiu, Alina Manole Mircea Vintilă și Grupul Vocal Acapella. Alături de aceștia, pe scenă urcă și invitatul special al evenimentului, Mihai Neniță, magicianul viorii.

Povestea evenimentului "Flori pentru suflet - Remember Florian Pittiș"

În anul 2013, Primăria Sectorului 3 organiza, de Florii, un eveniment care a devenit una dintre cele mai frumoase tradiții concertistice din România: "Flori pentru suflet - Remember Florian Pittiș". Cu acea ocazie, pe scena din parcul Titan, se reunea pentru a susține un concert extraordinar, în memoria lui Florian Pittiș, supergrupul Pasărea Colibri. Mircea Baniciu, Mircea Vintilă și Vlady Cnejevici, membri fondatori ai formației alături de "Moțu" Pittiș, îi aduceau un omagiu, în semn de iubire și prețuire, celui care a fost o adevărată flacără a culturii românești.

Au urmat noi ediții, iar în timp evenimentul a devenit un reper cultural pentru Sectorul 3. An de an, emoția, muzica și poezia s-au împletit cu proiecțiile video, dând naștere unei stări de spirit unice. Cu fiecare ediție, artiști apropiați de Florian Pittiș sau cărora "Moțu" le-a marcat destinul artistic s-au întâlnit pe aceeași scenă, cu același scop: acela de a-i cinsti amintirea, dar și ca o formă de a continua munca de o viață a omului care a inspirat generații întregi să citească, să asculte muzică, să trăiască frumos.

Florian Pittiș, un simbol unic în cultura românească

Conceput ca o sărbătoare a spiritului, "Flori pentru suflet - Remember Florian Pittiș" unește artiștii și publicul în prețuirea unui nume important în cultura noastră. "Moțu" Pittiș le-a arătat românilor ce înseamnă dorința de libertate și cunoaștere. A fost un vizionar care a inspirat generații întregi de tineri și continuă să o facă, dată fiind moștenirea atemporală pe care ne-a lăsat-o.

Cea de-a X-a ediție a evenimentului se va desfășura pe 4 octombrie, începând cu ora 18.00, la scena din parcul Titan, iar accesul publicului este liber.

Citește în continuare

Trending