Se pare că în 1979, David Bowie și Lou Reed s-au agresat unul pe celălalt. Povestea este dezvăluită în ediția specială a revistei UNCUT, ”Bowie: The Ultimate Music Guide”.
Potrivit publicației, cei doi artiști se aflau în restaurantul Chelsea Rendezvous, după un concert susținut de Reed în London Hammersmith Odeon, când acesta a început să-l atace pe Bowie, pe care l-a tras de tricou peste masă și l-a lovit în față.
Nouă persoane s-au luptat să-i despartă, iar finalul a fost unul cât se poate de fericit – Bowie și Reed s-au îmbrățișat și s-au împăcat.
Este pentru prima dată când acest conflict apare în atenția presei, iar motivul disputei este necunoscut de către public. Poate cu această ocazie, după mai bine de 30 de ani de la incident, Bowie și Reed vor dezvălui care a fost mărul discoridiei.